Maidanezii craioveni au primit teren pentru casă. La Breasta

1
69

În plenul de joi, cu votul consilierilor municipali, a fost preluat terenul pentru construirea adăpostului canin. Consilierul Gheorghe Nedelescu, viitorul city-manager al oraşului, a dat asigurări că amenajarea centrului de primire a maidanezilor va fi gata în acest an. 

Aşa cum au anunţat autorităţile locale, terenul pe care se va construi adăpostul canin al Craiovei se găseşte într-o zonă izolată, în apropierea podului Breasta. Potrivit proiectului de hotărâre, este vorba de o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi, pe care Primăria Craiova a dat-o în administrare fostei Regii de Apă, actualmente Compania de Apă „Oltenia”, cu scopul de a-şi construi, la vremea respectivă, o aducţiune de apă. În cei aproape 7 ani care s-au scurs, terenul nu a fost folosit, figurând în continuare ca „neproductiv”. În raport se precizează chiar că a existat o adresă mai veche a conducerii CAO, expediată în august 2011, prin care spunea la dispoziţia municipalităţii de atunci a terenului, dar oferta nu a suscitat interes.

22.500 de metri pătraţi, preluaţi de la CAO

Municipalităţii actuale i-a picat ca o mănuşă acest teren. Întrucât se căuta o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, situată în extravilanul Craiovei, pe care să se ridice un adăpost canin, autorităţile au găsit imediat soluţia. În plenul de joi, pe ordinea de zi s-a propus consilierilor să voteze preluarea terenului, dezmembrarea lui în două loturi – unul de 27.500 de metri pătraţi şi altul de 22.500 de metri pătraţi. Cea mai mică bucată de teren, care are o valoare de inventar de 4.500 de lei, a fost aleasă pentru locaţia viitorului centru de primire a maidanezilor şi a fost trecută din domeniul public în domeniul privat. Prin aceeaşi hotărâre, primarul Lia Olguţa Vasilescu a fost împuternicit să ducă la îndeplinire toate procedurile legale.

Dincă a cerut viteză

Proiectul de hotărâre nu a trecut oricum, ci cu mici scântei. Consilierul PDL Mărinică Dincă, cel care a avut ca temă de campanie „îmblânzirea” problemei câinilor maidanezi, le-a cerut autorităţilor să se mişte mai cu viteză în această direcţie. „Cred că atunci când e vorba de problema câinilor maidanezi nu ar trebui să spunem că nu sunt bani. Salubritatea poate să pună banii necesari, iar noi vom fi pentru acest proiect. Dacă împingem lucrurile cu viteză, putem să ajungem departe. Trebuie numai să lucrăm cu toţii”, a declarat Dincă, de la microfonul şedinţei. „Se lucrează cu cea mai mare viteză. Etapele sunt extrem de scurtate, în sensul că nu mai trebuie să cumpărăm un teren pentru adăpostul canin. Avem deja terenul, ceea ce înseamnă că o să se facă mai repede”, a venit rapid replica din partea alesului Gheorghe Nedelescu.

Un adăpost cu 5.000 de locuri

Potrivit autorităţilor, viitorul adăpost canin va putea găzdui, simultan, 5.000 de câini, care vor primi hrană şi servicii de deparazitare. Construcţia lui va fi suportată din bani de la bugetul local, reprezentanţii Primăriei Craiova dând asigurări că, fiind vorba de o construcţie uşoară, se va termina într-un timp scurt. „Dacă nu vom avea probleme cu licitaţia de execuţie, adăpostul ar trebui să fie gata în acest an”, a precizat, săptămâna trecută, Gheorghe Nedelescu, viitorul city-manager urmând să aibă, printre alte atribuţii, şi gestionarea problemei câinilor. Consilierul PSD Bianca Predescu a anunţat, în plenul de joi, că, în luna august, se va afla pe ordinea de zi un proiect privind sterilizarea obligatorie a maidanezilor şi a câinilor cu stăpâni, dar care nu sunt luaţi în evidenţă de asociaţiile chinologice, fiind o altă măsură paralelă pentru reducerea numărului maidanezilor din Bănie, apreciat de către primarul Lia Olguţa Vasilescu la 8.000.

1 COMENTARIU

  1. Cati caini de rasa din Craiova sunt luaţi în evidenţă de asociaţiile chinologice? Cati caini au stramosi care sa fi participat la concursuri, ca sa aiba pedigree? este o adevarata nebunie si nu ai cum sa obligi proprietarul unui catel sa castreze un caine de rasa ca pe maidanezi. Proprietatea este aparata prin lege.
    Mai bine ar schimba formularea in “caini care nu sunt de rasa si sa fie de acord proprietarul lor”.

Comments are closed.