Decizia majorităţii liderilor ţărilor membre ale UE care au validat un al doilea mandat pentru Ursula von der Leyen a nemulţumit pe şefii guvernelor italian şi maghiar, Giorgia Meloni şi Viktor Orban. După acordul încheiat marţi între cei 6 lideri europeni, aparţinând „marii coaliţii” de dreapta, social-democraţi, centrişti, slujbele „de top” au fost atribuite cum se stabilise. „Alegătorii europeni au fost înşelaţi. Nu susţinem acest acord mincinos”, a fost răspunsul premierului maghiar la sosirea la summit.. Giorgia Meloni, lăsată în afara negocierilor directe, dintre cele 3 grupuri politice, denunţase cu o zi înainte la Roma acţiunile unei oligarhii. Roma pretinde „cel puţin o funcţie de vicepreşedinte al Comisiei Europene” pentru a influenţa politicile industriale şi agricole, potrivit ministrului său de Externe, Antonio Tajani. Dincolo de împărţirea funcţiilor, summit-ul a fost ocazia de a semna cu preşedintele ucrainian Zelenski, prezent la Bruxelles, un acord privind angajamentele de securitate ale UE cu Kievul. Oficial, negocierile de aderare au început.