Cea de-a 111-a ediţie a Turului Franţei ia startul sâmbătă, în capitala Toscanei, Florenţa, va parcurge patru ţări, Italia, San Marino, Monaco şi Franţa, pe parcursul a 21 de etape, pe o distanţă de aproape 3.500 de kilometri. Finişul este programat pentru prima dată în afara Parisului, pe Coasta de Azur, la Nisa, capitala Franţei găzduind Jocurile Olimpice între 26 iulie şi 11 august. Dintre cele 21 de etape, 8 vor fi de sprint, 4 vor avea loc în zone deluroase și 7 etape vor fi de munte, cu 4 finishuri în cățărare, plus 2 contratimpuri individuale.
Danezul Jonas Vingegaard (27 de ani) de la TDF este campionul ultimelor două ediții ale “Marii Bucle”, dar el va fi lipsit de americanul Sepp Kuss, unul dintre principalii săi “adjuncţi”.
Slovenul Tadej Pogacar, 25 de ani de la UAE, campionul detaşat de anul acesta din Il Giro, este considerat principalul favorit în Le Tour, pe care l-a câştigat în 2020 şi 2021. Pogacar a avut recent Covid-19, dar s-a recuperat, o altă veste proastă fiind decesul bunicului său, la a cărui înmormântare a fost prezent, în Slovenia.
Tadej Pogacar are şanse să devină primul ciclist care câştigă Il Giro şi Le Tour în acelaşi an, după regretatul Marco “Piratul” Pantani, italianul făcând dubla în 1998.
Remco Evenepoel şi Primoz Roglic sunt alţi pretendenţi la “tricoul galben” în Turul Franţei.