Noaptea trecuta, poliţişti din cadrul Biroul Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Bulevardul “1 Mai ” din Craiova, a avut loc un accident rutier.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că o tânără de 23 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe Bulevardul “1 Mai” din localitate, ar fi accidentat un tânăr de 22 de ani, din Craiova, care se agajase în traversarea strazii pe marcajul pietonal. După producerea accidentului, conducatoarea auto ar fi modificat locul faptei, în sensul că ar fi continuat deplasarea până la prima intersecție unde ar fi întors și ulterior ar fi revenit la locul accidentului, unde ar fi repoziționat autoturismul. În urma evenimentului rutier, tânărul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție , iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.