Uruguayul a rămas fără Suarez. Atacantul, suspendat drastic de FIFA după ce l-a muşcat pe Chiellini

0
363

Naţionala Uruguayului va da piept în această seară (23:00), într-o altă “optime” 100% sud-americană, cu reprezentativa Columbiei, şi nu se va putea baza pe principalul său om de gol, Luis Suarez. Atacantul a primit o pedeapsă aspră din partea FIFA după ce la muşcat pe Giorio Chiellini, în decisiva partidă cu Italia (1-0). Recidiviind fiind, nouă meciuri suspendare la echipa naţională a primit Suarez, plus o interdicţie de patru luni în ceea ce priveşte orice activitate legată de fotbal. Federaţia de la Montevideo a anunţat că va face apel.

Nemulţumiţi de pedeapsa primită de Suarez, oficialii delegaţiei dublei campioane mondiale, conform unor informaţii apărute ieri în media uruguayană, iau în calcul boicotarea partidei cu Columbia. Decizia ar fi o premieră în istoria Cupei Mondiale.

Suarez a fost accidentat în primul meci al echipei sale la CM, iar aceasta a cedat cu 1-3 în faţa surprizei Costa Rica. Intrat în jocul cu Anglia, atacantul lui Liverpool a realizat o “dublă”, iar Uruguay s-a impus cu 2-1. Contra Italiei a jucat tot meciul şi a ratat o ocazie rarisimă. Gestul lui Suarez nu a fost observat de arbitru, acesta fiind suspendat pe baza probei video.

Uruguay şi Columbia, care a încheiat o grupă cu Coasta F., Grecia şi Japonia cu punctaj maxim, s-au aflat faţă în faţă până acum în 38 de ocazii, “celeştii” înregistrând un bilanţ favorabil, 18-9-11 (golaveraj 43-54). LA CM s-au întâlnit doar o dată, 2-1 pentru Uruguay în ’62. Cele două au fost rivale cel mai recent în preliminariile actualei CM, 2-0 pentru Uruguay în septembrie 2013 şi 4-0 pentru Columbia un an mai devreme.

Mâine, în alte două optimi de finală, Olanda va înfrunta Mexic, iar Costa Rica pe Grecia. Dacă ultimele două nu s-au mai întâlnit niciodată, batavii îi conduc la meciurile directe pe azteci cu 3-2, plus o remiză (golaveraj 11). Verzii au câştigat chiar primele meciuri, în ’60 şi ’61. La CM a fost un singur meci, 2-2 în 1998, în grupe. Ultima partidă jucată s-a consemnat în 26 mai 2010, una de pregătire în vederea Mondialulul din Africa de Sud, scor 2-1, evident, în favoarea „Portocalei mecanice”, la Tirol (Austria). Au marcat Van Persie, o „dublă”, şi „Chicharito Hernandez”.