O pripeală tactică a PDL

0
368
Vergică Şovăilă

Comitetul de Coordonare Judeţean (CCJ) al PDL Dolj l-a „eliberat” ieri pe Vergică Şovăilă, primarul comunei Călăraşi, din rândurile sale, în temeiul unei argumentări destul de debile, între altele insuficienta implicare în campania pentru alegerile europarlamentare, la care PDL a tras în sus şi nu în jos, dacă ne raportăm la scorul general obţinut. Şi asta şi prin agoniseala de voturi administrată de Vergică Şovăilă. Cum măsura CCJ al PDL Dolj este una „de bucătărie internă”, ea nu generează comentarii aparte, în schimb o privire retro asupra campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, mesajul acestora, din perspectiva pedelistă, îngăduie câteva reflecţii. Înainte de toate, PDL-ul la nivel naţional, şi implicit la nivel de teritoriu, nu se află pe val, din varii motive. Că ar putea redeveni ce a fost rămâne un deziderat firesc al militanţilor săi, unii mai puţin răbdători. Redutele pedeliste din judeţ, adică localităţile cu primari şi majorităţi în consiliile locale, nu sunt multe la număr în urma alegerilor locale din 2012, la care Vergică Şovăilă şi-a adjudecat al cincilea mandat. Alegerile europarlamentare din 25 mai a.c., aflate la a doua rundă în ţara noastră, au avut un mesaj realmente neclar, încât cei care au mers la vot, în covârşitoare proporţie, cu precădere în mediul rural, indiferent de opţiunea politică, n-au prea înţeles rostul gestului lor. Că pe multe bannere, de pildă, s-a aflat imaginea lui Marian Jean Marinescu (fără de care PDL Dolj nu ar fi obţinut nici 10%), flancat de primarul comunei respective, asta s-a substituit oricărei formă de lămurire. Ori, pe lista de candidaţi PDL, înaintea eurodeputatului menţionat, altfel cu activitate notabilă în PE, fiind şi vicepreşedinte al PPE, elogiat şi de francezul Joseph Daul (UMP), se aflau Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, politicieni realmente necunoscuţi, dar şi lipsiţi de orice priză prin părţile locului. Noi credem că nu puţini dintre cei care au pus ştampila, la aceste alegeri, pe sigla PDL, au avut o reticenţă. Mai nou am văzut că europarlamentarul menţionat a solicitat demisia germanului Martin Schulz, preşedintele PE, liderul social-democraţilor europeni şi bineînţeles un partener de dialog al Angelei Merkel, care conduce, în ţara sa, un guvern de coaliţie. În fine, pentru a nu ne mai lungi cu vorba, să facem o referire şi la conţinutul mesajelor din recentele alegeri europarlamentare: au aflat cumva alegătorii din Călăraşi, dar şi din restul localităţilor doljene, că de fapt votul lor pe o listă sau alta de candidaţi consfinţea finalmente o opţiune fermă pentru Martin Schulz (socialist), Jean Claude Juncker (conservator) sau Guy Verhofstadt (liberal), candidaţii pentru preşedinţia Comisiei Europene? Sau, de fapt, detaliul acesta nici nu conta, precumpănitoare fiind poziţionarea în opţiunile populaţiei a partidelor participante, în perspectiva alegerilor prezidenţiale. După nouă ani de înregimentare la PDL Dolj, Vergică Şovăilă, primarul comunei Călăraşi, se vede „eliberat”, pe principiul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Nici nu mai spunem de la cine citire. Aşadar, să ne lepădăm fără nici un referendum naţional de vechi clişee privind politica şi să acceptăm că dacă nu te mobilizezi să fie votată în delir o listă cu Monica Macovei în capul ei, eşti nu imun la bunul simţ, ci decretat, cu subtil oportunism perdant, inapt pentru partid, într-o indignare profesionistă, la comandă.