Dobreşti, Teslui, Orodel, Drănic şi Caraula. Acestea sunt destinaţiile din această săptămână ale caravanei actelor de identitate, organizată de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj.
Potrivit programului stabilit pentru luna iunie, joi, 30 iunie, reprezentanţii serviciului mobil de evidenţă a populaţiei vor acţiona la Dobreşti, începând cu ora 9.00, Teslui – de la ora 10.00, Orodel – ora 10.00, Drănic – ora 13.00, respectiv Caraula, începând cu ora 13.00. Aceştia vor primi cererile, împreună cu documentaţia necesară, de la cetăţeni care, din diferite motive, au amânat obţinerea primului act de identitate sau preschimbarea celui deţinut şi ieşit din termenul de valabilitate. În localităţile implicate în proiect nu funcţionează servicii de evidenţă a populaţiei în cadrul autorităţilor locale. Acestea din urmă au solicitat o acţiune mobilă pentru ca localnicii fără posibilitatea de a se deplasa în municipiul Craiova pentru a întocmi documentaţia necesară şi pentru a înainta cererea de eliberare a buletinului să o facă prin intermediul caravanei.
Toate persoanele aflate în această situaţie sunt aşteptate la sediile primăriilor, acolo unde trebuie să depună o documentaţie alcătuită din: cererea de eliberare a actului de identitate, vechiul act de identitate, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, certificatul de deces al soţului decedat, hotărârea de divorţ cu menţiunea definitivă şi irevocabilă/certificatul de divorţ, certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta sub 14 ani, documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi să achite suma de 11 lei (7 lei contravaloarea cărţii de identitate şi 4 lei contravaloarea timbrului fiscal). Actele care se vor tipări prin intermediul caravanei vor fi înmânate în aceeaşi localitate, cu sprijinul Postului de Poliţie local. În cazul persoanelor care nu deţin documentele necesare, DPCEP Dolj poate elibera o Carte de Identitate provizorie, cu valabilitatea de un an. Pentru persoanele netransportabile, caravana se va deplasa la domiciliul acestora şi va prelua cererea, imaginea şi documentele necesare eliberării cărţii de identitate.
În luna iunie 2011, caravana actelor de identitate s-a deplasat în mai multe comune din judeţul Dolj: Galicea Mare, Galiciuica, Cioroiaşi, Mischii, Greceşti, Breasta, Întorsura, Cerăt, Rast, Ghindeni, Coşoveni, Bratovoeşti, Coţofenii din Faţă şi Malu Mare.