PSG a remizat în deplasare, scor 1-1, cu Strasbourg, şi a câştigat titlul în Franţa, după penultima etapă de campionat. Messi a marcat pentru PSG şi a devenit cel mai titrat jucător din istoria fotbalului, cu 43 de trofee câştigate în carieră. În palmares, Messi mai are: o Cupă Mondială, o Copa America, o Finalissima, patru Ligi ale Campionilor, trei Cupe Mondiale ale Cluburilor, zece titluri în La Liga, două titluri în Ligue 1, trei Supercupe ale Europei, şapte Cupe ale Regelui, şapte Supercupe ale Spaniei, un Trofeu al Campionilor, o Cupă Mondială U-20 şi aurul olimpic.
PSG are 4 puncte avans faţă RC Lens înaintea ultimei runde din Franţa şi a ajuns la 11 titluri în Franţa, doborând recordul deţinut de St. Etienne. “Verzii” au câştigat de 10 ori campionatul, ultima dată în 1981, în timp ce PSG a cucerit primul titlu în 1986.
Se ştie deja că Lens va merge alături de PSG în grupele Ligii Campionilor, iar Marseille va juca în preliminariile competiţiei. Au retrogradat deja Angers, Troyes şi Ajaccio, iar în ultima etapă Nantes şi Auxerre vor lupta să evite ultimul loc care duce în Deuxieme, formaţia lui Ionuţ Radu având 2 puncte avans.
Rezultatele înregistrate sâmbătă, în etapa a 37-a din Ligue 1: Olympique Lyon – Reims 3-0; Toulouse – Auxerre 1-1; Rennes – AS Monaco 2-0; Strasbourg – PSG 1-1; RC Lens – Ajaccio 3-0; Olympique Marseille – Brest 1-2; Montpellier – OGC Nice 2-3; Lille – FC Nantes 2-1; Clermont – Lorient 2-0; Angers – Troyes 2-1.