Mondial 2018: Salah accidentat, Egiptul în fierbere!

0
402

Accidentarea lui Mohamed Salah, atacantul vedetă al „faraonilor” şi posibila absenţă a acestuia la CM 2018, în urma accidentării în finala Ligii Campionilor, generează multă febrilitate în rândul suporterilor egipteni. În cafenele, pe reţelele de socializare, fanii proferează insulte la adresa lui Sergio Ramos, aflat la originea accidentării starului egiptean, Ramos este împroșcat cu invective în arabă, engleză și spaniolă. Egiptul nu a participat la o Cupă Mondială de 28 de ani. Fără Salah şansele Egiptului sunt „aproape inexistente”, estimează Karim Said, redactorului şef al site-ului Yalla Cora, specializat în fotbal. Cotidianul egiptean „El Watan” s-a rugat lui Dumnezeu să se ocupe de soarta lui Sergio Ramos.  Cel mai bun jucător al Africii și Premier League, Mohamed Salah, idolul egiptenilor, se tratează, paradoxal, în Spania și există șanse să se refacă până la debutul Egiptului la CM 2018, unde se află în grupă cu Rusia, Arabia Saudită și Uruguay. „Va participa la Cupa Mondială şi totul va fi bine dacă Dumnezeu vrea”, susţin fanii lui Salah.