Reţinut pentru că a vrut să mituiască un ofiţer de la Rutieră cu 400 de euro

0
339

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Bratovoeşti, a fost reţinut pe 24 de ore, marţi seara, după ce a fost prins în flagrant încercând să mituiască un ofiţer al Serviciului Rutier Dolj cu 400 de euro pentru a scăpa de dosar penal. Poliţistul îl prinsese în trafic, la volan, cu permisul suspendat, iar flagrantul a fost realizat chiar în sediul Poliţiei. Culmea este că tânărul avea permisul suspendat pe o perioadă de 30 de zile pentru cumul de puncte, iar ieri i-ar fi expirat suspendarea. Cât despre ofiţerul care l-a denunţat pe şofer, acesta nu este la prima faptă de acest fel, întrucât anul trecut a mai denunţat un doljean care voia să-l mituiască.z

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că, marţi, în jurul orei 12.00, conducerea unităţii a fost informată de către un ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Dolj cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în timp ce se afla în serviciul de supraveghere şi control al traficului pe D.N. 55, în localitatea Teasc, a oprit pentru control un autoturism BMW condus de Marian Oancea, de 23 ani, din comuna Bratovoeşti, Dolj. La verificarea documentelor, poliţistul a constatat că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Permisul îi fusese suspendat pentru o perioadă de 30 de zile, pentru cumul de puncte, iar suspendarea i-ar fi expirat… ieri. Însă n-a mai avut răbdare, a urcat la volan şi a fost prins. A fost condus la sediul IPJ Dolj, unde se află sediul Serviciului Rutier Dolj, pentru întocmirea actelor de constatare a infracţiunii, însă tânărul, în repetate rânduri, i-a propus ofiţerului de poliţie să-i dea suma de 400 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal.

Conducerea IPJ Dolj a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi pe ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, care au preluat cercetările, iar la ora 18.30 a fost realizat flagrantul, Oancea fiind prins cu banii în biroul poliţistului. Despre ofiţerul Serviciului Rutier (comisar-şef  Florin Cristea) se poate spune că este „recidivist”, întrucât anul trecut a mai dat pe mâna procurorilor un şofer care voia să-i dea şpagă. Cercetările în acest caz sunt continuate de procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care a luat, marţi seară, măsura reţinerii pentru 24 de ore a conducătorului auto. Aseară, Marian Oancea a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.