Sub titlul „Lumea se mişcă împreună cu noi” / O campanie de finanţare destinată transportatorilor

0
810

Recent a fost lansată o ofertă specială pentru transportatori, reprezentând condiţii speciale pentru achiziţia de vehicule comerciale cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Punctul forte al acestei oferte îl reprezintă beneficiile suplimentare oferite companiilor la finanţarea în lei, respectiv, o perioadă prelungită de finanţare de până la 72 de luni şi avansuri începând cu 10%. Campania promoţională este destinată transportatorilor şi se derulează, în perioada 15 mai-15 august a.c., sub titlul „Lumea se mişcă împreună cu noi”. Pentru clienţii care optează totuşi pentru finanţări în euro, perioada de finanţare este de până la 60 de luni, iar avansul începe de la 15%. Toate companiile care achiziţionează un vehicul comercial greu de la BCR Leasing IFN, în perioada promoţiei, beneficiază de CASCO gratuit timp de 6 luni pentru autovehicule comerciale noi, cu masa maximă autorizată mai mică sau egală cu 7,5 tone, sau de CASCO cu cote de asigurare reduse cu până la 25% faţă de cotaţiile standard, pentru vehicule noi, de orice tonaj, din categoria autovehicule comerciale grele. În plus, potenţialii clienţi se pot bucura de 3 luni de graţie la capital, precum şi de un schimb de ulei gratuit, oferit prin tragere la sorţi, de către partenerul Star Lubricants. „BCR Leasing a creat această ofertă în intenţia de a contribui la susţinerea întreprinzătorilor din sectoare economice-cheie, prin finanţări flexibile, la costuri accesibile. Durata extinsă a contractului în cazul finanţărilor în lei asigură avantajul unui efort financiar lunar mai mic şi al obţinerii unei finanţări mai mari. Acesta este un atuu important pentru companiile implicate în proiecte de dezvoltare”, a declarat Bogdan Speteanu, director general BCR Leasing IFN.