Deputaţii au respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Florin Popescu

0
389

Deputaţii au respins, ieri, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu (PMP), fiind exprimate 224 de voturi „împotrivă” şi 78 „pentru”. Deputaţii s-au pronunţat prin vot secret cu bile asupra cererii DNA. Florin Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a solicitat colegilor, înainte de vot, să nu-l considere un pericol public, arătând că acuzaţiile la adresa sa se referă de probleme de acum doi ani, din perioada sărbătorilor pascale, şi nu din campanie electorală. „Vin astăzi în faţa dumneavostră să încerc să vă conving că nu sunt un pericol public”, le-a spus Popescu deputaţilor. El a adăugat că de când a fost acuzat a mers săptămânal la Parchet pentru clarificări, nu s-a sustras anchetei justiţiei şi s-a prezentat şi la Comisia juridică. „Mulţumesc Comisiei juridice, care a dat raport negativ cererii de arestare, şi vă solicit şi dumneavoastră să nu mă consideraţi un pericol public. Nu facem astăzi un act de justiţie, ci pur şi simplu, având în vedere că de un an şi jumătate suntem colegi, cred că nu e nimeni de aici prezent care poate spune că aş fi un pericol public. Pe unii vă cunosc de mai multă vreme şi cred că v-am convins de asta”, a adăugat Popescu. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Parlamentului să aprobe arestarea preventivă a deputatului PMP, acuzat că şi-a folosit influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PDL (pe atunci), şi i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei), pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012.