Cu finanţarea prin POS DRU – 38 de proiecte sunt deja finalizate

0
358

OIR POS DRU SV Oltenia  are în portofoliu un  număr  total de 81 de proiecte  POSDRU. Astfel, 43 de proiecte se află în implementare cu o valoare a finanţării nerambursabile de 210589178,99 RON lei, şi 38 proiecte cu o valoare a finanţării nerambursabile de 92173444,39 RON lei  finalizate. La finele săptămânii trecute, OIR POS DRU SV OLTENIA  a organizat  la  sediul  Prefecturii   judeţului   Dolj  „Seminarul  de sprijin privind implementarea proiectelor finanţate prin  Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013”. La  eveniment   au participat  reprezentanţi  ai  Organismului  Intermediar  şi  reprezentanţi ai echipelor de  management, desemnaţi  din partea organizaţiilor  care implementează  proiectele   de tip  grant, strategic  şi ajutor de stat  şi de minimis finanţate din  POS DRU, din  Regiunea Sud  Vest Oltenia.   „Seminarul este organizat de instituţia noastră în fiecare lună şi vine în sprijinul beneficiarilor de finanţare nerambursabilă pentru a asigura o abordare unitară a modului de implementare a proiectelor”, a precizat Mihaela Mocanu, director executiv OIR POS DRU SV Oltenia.

Dezbateri pe marginea noutăţilor legislative

Dezbaterile care au avut loc  în cadrul seminarului   au  vizat noutăţile legislative din perioada   aprilie – mai,  reprezenţii OIR POS DRU SV Oltenia   formulând mai multe recomăndari privind  asigurarea unui management  de proiect  riguros în cadrul echipelor de management a proiectelor POSDRU,  în scopul  respectării  obigaţiilor  prevăzute de contractele de finanţare nerambursabilă. „Atribuţiile OIR POS DRU Regiunea Sud Vest Oltenia vizează îndeplinirea următoarelor funcţii delegate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: lansarea cererilor de propuneri de proiecte;  evaluarea şi selecţia proiectelor  de tip grant si strategice; informarea şi publicitatea privind apelurile lansate în cadrul axelor prioritare/domeniilor majore de intervenţie gestionate de institutie, birou de informare şi suport în implementarea proiectelor (helpdesk), contractarea respectiv întocmirea dosarele de contract de finanţare  nerambursabilă, monitorizarea tehnică şi financiară a proiectelor”, a mai spus directorul executiv al OIR POS DRU SV Oltenia.


Mihaela Mocanu, directorul executiv al OIR POS DRU SV Oltenia :

„Urmare  a constatărilor  făcute în cadrul vizitelor   de verificare la faţa locului, sau ca urmare a verificării  cererilor de rambursare depuse la sediul instituţiei, reprezentanţii OIR POS DRU  Sud Vest Oltenia, au adus clarificări   privind  modul de elaborare al documentelor de rambursare,  modul de centralizare şi raportare a indicatorilor  şi a grupului ţinta realizate în cadrul proiectelor  şi au răspuns  la  întrebările   privind  implementarea, adresate de către participanţii la seminar”.