De 10 ani – Poştaşul din Secui încasează pensiile unor localnici decedaţi

0
872

Un factor poştal din comuna doljeană Teasc este cercetat pentru delapidare după ce, zilele trecute, autorităţile au descoperit că acesta, timp de mai bine de 10 ani a încasat pensiile unor localnici care decedaseră. Cazul pare incredibil, pentru că numeni nu s-a sesizat cu privire la ce se întâmplă, deşi, bărbatul, care a fost suspendat, joi, din funcţie, se pare că ar fi băgat în buzunar peste 2 miliarde lei vechi, după ce s-a oferit să “ajute” rudele decedaţilor, patru la număr, şi a pus mâna pe toate documentele de care avea nevoie.

Alexandru Dinu

Parchetul Curţii de Apel Craiova a preluat, ieri, un dosar penal în care este cercetat Alexandru Dinu, de 55 de ani, agent poştal în comuna doljeană Teasc, pentru comiterea infracţiunilor de delapidare, fals intelectual şi uz de fals, după ce s-a aflat că şi-ar fi “rontunjit” salariul timp de mai mulţi ani cu pensiile unor localnici decedaţi. Povestea pare de domeniul incredibilului, dacă ne gândim că, timp de mai bine de 10 ani, bărbatul, folosindu-se de calitatea pe care o avea – angajat al Poştei Române din anul 1990 – a încasat pensiile unor localnici care au decedat, fără ca nimeni să afle nimic, până miercuri, 25 aprilie a.c.

Cercetările oamenilor legii sunt încă la început însă, din primele date strânse, se pare că totul a demarat în anul 2000. Potrivit datelor strânse de reprezentanţii Poştei Române, Ilie Dascălu, din satul Secui, comuna Teasc, a decedat pe 19 ianuarie 2000. Alexandru Dinu, care era şi atunci factor poştal şi îşi desfăşura activitatea în satul Secui, unde şi locuieşte, s-a oferit să-i ajute pe membrii familiei mortului, susţinând că se va ocupa el să depună toate documentele necesare pentru a putea beneficia de ajutorul de înmormântare, astfel încât ei să-şi vadă de celelalte treburi. Cum la necaz orice ajutor este binevenit, familia lui Ilie Dascălu a fost de acord, astfel că toate actele care ar fi trebuit să ajungă la Casa de Pensii Dolj au ajuns în mâinile poştaşului. Acesta a plecat cu documentele şi, după o săptămână – două, le-a bătut oamenilor la poartă şi le-a dat ajutorul de înmormântare. Numai că nimeni n-a ştiut faptul că banii cu pricina, “ajutorul de înmormânatre”, de a cărui valoare se interesase în prealabil, îi dăduse Dinu din buzunarul său şi oprise în schimb certificatul de deces şi toate celelalte documente ale mortului. Cum la Casa de Pensii nu se solicitase ajutor de înmormântare – în baza documentelor respective efectuându-se şi modificările necesare în baza de date a instituţiei – Ilie Dascălu a continuat să primească pensie. Cuponul şi banii ajungeau însă, lunar, la factorul poştal… Şi nu era vorba de un milion, două de lei vechi, ci de o sumă “frumuşică”, având în vedere că decedatul beneficia şi de pensie de stat şi de pensie de CAP.

Casa agentului poştal

Au trecut ani… şi omul “s-a ajuns”

Dacă a văzut că treaba merge şi nimeni nu şi-a dat seama ce face el, poştaşul şi-a extins “afacerea”. Mai exact, a procedat la fel câteva luni mai târziu, în iulie 2000, când a trecut în lumea celor drepţi un alt localnic, Ion Pătru. Şi pe rudele acestuia le-a “aburit” cu aceeaşi poveste, le-a livrat ajutorul de înmormântare tot din buzunarul lui şi a început să primească şi pensia de stat a acestuia. A urmat, în decembrie 2001, un alt deces în satul Secui, al lui Gheorghe Mitroiu, în numele căruia poştaşul încasa două pensii – una de stat şi alta de CAP –, iar în anul următor, în iunie 2002, a murit şi Gheorghe I. Nicola, pensia de stat a acestuia încăpând tot în mâinile poştaşului. Şi cum banii veneau lunar, ba mai mult, de-a lungul anilor pensiile au mai şi crescut, poştaşul s-a apucat şi de afaceri. Şi-a făcut o casă frumoasă, şi-a cumpărat utilaje şi terenuri, astfel că a început să scoată bani şi din lucrările agricole. “Are maică utilaje … Da’ nu le ţine acasă… A luat un teren aproape de casa lui şi are o magazie acolo. Le are de ceva vreme… A luat anu’ ăsta un tractor, apoi o remorcă, un plug, are de toate acolo, da’ nu ştiu să fie om rău”, ne-a spus o vecină de-a lui Alexandru Dinu.

Nichi Motoi

A fost suspendat din funcţie

Şi din 2000, abia acum, după 11 ani, cineva i-a aflat secretul poştaşului şi l-a dat pe mâna autorităţilor. Mai ales că, având în vedere activitatea pe care o desfăşura pentru folosul propriu, acesta s-a ferit să comită vreo abatere care să-i fi adus vreun control pe cap. “Eu am aflat miercuri, iar ieri dimineaţă (n.r. – joi), la prima oră, am fost în comună, cu mandatul de pensie pe numele unuia dintre decedaţi. Atunci am descoperit că este vorba de patru persoane în numele cărora încasa pensie, nu de una singură. Prima măsură pe care am luat-o a fost suspendarea sa din funcţie, cu data de 26 mai. Săptămâna viitoare, joi, 2 iunie, este convocat la Comisia de cercetare disciplinară şi se va propune încetarea contractului individual de muncă al acestuia. De ieri (n.r.-joi) am trimis deja doi angajaţi ai noştri de la Craiova să se ocupe de distribuirea corespondenţei în satul Secui”, ne-a explicat Nichi Motoi, director regional al Centrului Regional de Reţea Poştală (CRRP) Craiova, care a mnai precizat că s-a făcut o solicitare pe adresa Primăriei Teasc pentru a se comunica lista bunurilor care îi aparţin lui Alexandru Dinu, astfel încât să se poată propune instituirea sechestrului asigurător pentru recuperarea prejudiciului. După ce a fost sesizată Casa de Pensii Dolj, în urma calculelor făcute de angajaţii unităţii în cursul zilei de ieri s-a stabilit că prejudiciul cauzat de poştaş în aceşti ani ajunge la 204.365 lei, după cum a mai spus Nichi Motoi. De altfel, dacă nu se ştie încă ce valori aveau pensiile în anii 2000 – 2001, în luna aprilie 2011 Dinu a încasat peste 3.200 lei.

De altfel, ieri, când am ajuns în satul Secui, Alexandru Dinu îi însoţea pe străzile din localitate pe cei doi angajaţi ai Poştei trimişi de la Craiova să împartă corespondenţa. Nu a vrut să ne explice cum i-a venit ideea şi cum a reuşit să păstreze secretul atâta amar de vreme, a spus doar că nu comentează nimic.

Nici nu pea ar avea ce să comenteze, din moment ce anchetatorii strâng acum probe împotriva sa. Ar putea, totuşi, să înapoieze banii în toamnă, pentru că localnicii spun că atunci are programată nunta băiatului.

“Astăzi (n.r.-ieri), s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova un dosar penal privindu-l pe Dinu Alexandru, agent poştal, cercetat pentru delapidare, fals intelectual şi uz de fals. Cercetările sunt în curs de desfăşurare, urmând ca după administrarea probatoriului să fie adoptată soluţia legală şi temeinică”, ne-a declarat procuror Ionel Grigorie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.