Reghe: “Ar fi păcat să nu ne îndeplinim obiectivele, mai ales că echipa a crescut enorm”

0
818

Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat partida cu FC Voluntari, programată sâmbătă, de la ora 20.00, pe arena „Ion Oblemenco”, precizând că-şi doreşte o atmosferă frumoasă pe stadion şi un succes care să pună presiune pe primele două clasate şi să menţină suspansul pentru ultimele jocuri din acest sezon.

„Trebuie să dăm dovadă de seriozitate, devotament, concentrare maximă şi sacrificiu pentru a câştiga următoarele trei puncte. Suntem în grafic şi aşteptăm să vedem dacă vor face un pas greşit celelalte echipe. Nu este vorba de o revanşă, deşi am făcut un meci slab la Voluntari, am avut o perioadă mai grea atunci, cu jucători infectaţi. Ne aşteaptă un meci greu, cu echipă bine organizată, jucători cu ştate vechi, ne vor pune probleme dacă le vom da ocazia. Va fi mai greu pentru ei fără Budescu, e un jucător important, dar şi ceilalţi jucători ne-au creat probleme. Nu odihnesc pe nimeni, toţi jucătorii sunt pregătiţi să facă performanţă, toţi vor să joace meciuri oficiale în loc de antrenamente. Vrem să avem 25.000 de fani la meciul cu Voluntari, să ia foc stadionul, să transmitem un mesaj celorlalte echipe că suntem puternici.  Dacă nu câştigăm meciul cu Voluntari, ce interes mai e pentru meciul cu FCSB? OK, sunt orgoliile, dar lumea vrea rezultate. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea dacă vrem să facem performanţă. Uitaţi de scenarii! Ne pierdem timpul dacă punem căruţa înaintea cailor. Trebuie să fim conştienţi că nu va fi uşor cu Voluntari, au fotbalişti buni, cu experienţă, care vor face un meci bun dacă le dăm posibilitatea. Sperăm să avem aportul fanilor, să ne susţină până la capăt, să ne îndeplinim obiectivele. În funcţie de acest rezultat, vom şti cum abordăm săptămâna cea mare pentru noi, cu meciurile cu FCSB, Sepsi şi CFR. N-am timp de scenarii, pe hârtie toate echipele din faţă îşi pot schimba poziţia, dar mă gândesc numai la ce avem noi de făcut. După ce vom trece această etapă, putem face anumite planuri. Există posibilitatea de a juca şi un meci de baraj, o vom face dacă va fi cazul. Ar fi păcat să nu îndeplinim ce ne-am propus, pentru că echipa a crescut enorm, majoritatea jucătorilor din lot sunt pregătiţi, pentru că ne aşteaptă meciuri tari, din 3 în 3 zile. Am avut perioade mai grele în carieră, nu este aceasta nici pe departe cea mai grea. Nu mi-a plăcut în tribună la cele două meciuri în care am stat acolo, nu se vede bine şi nu vreau să mai trec prin această situaţie, să fac asemenea gesturi de amator” a declarat Laurenţiu Reghecampf.