Accident la Cetate

0
814
Azi, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au  fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 56A, în localitatea Cetate, a avut loc un accident rutier. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un tânăr de 21 de ani, cetăţean bulgar, care conducea un  ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară ce tracta o remorcă  şi care circula pe DN 56A, din direcția Dr. Tr. Severin către Maglavit, ar fi încercat să evite impactul cu un autoturism condus de un tânăr de 27 de de ani, din comuna Cetate, intrand  în coliziune cu un autoturism staționat neregulamentar, parțial pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, un bărbat de 45 de ani şi o femeie de 47 de ani, care se aflau pe partea carosabilă a DN 56A, au fost transportaţi la spital, fiind constienţi şi cooperanţi. Conducătorii auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.