Festivalul de Film de la Karlovy Vary a fost anulat

0
631

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, ce era programată să aibă loc în luna iulie, a fost anulată din cauza pandemiei, iar organizatorii au anunţat că vor oferi spre vizionare în cinematografele din Cehia câteva dintre filmele selectate.

„Credem cu tărie că vizionarea unui film împreună cu alţi oameni într-o sală este o experienţă puternică şi de neînlocuit. Şi pentru că Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Republica Cehă, am decis că o versiune alternativă ar fi împotriva misiunii principale a festivalului: de a aduce împreună cineaştii şi oamenii din diverse medii pentru a se bucura de opere cinematografice”, a transmis Jiří Bartoška, preşedintele festivalului, potrivit news.ro.

Cinefilii din întreaga lume vor putea viziona selecţia de filme în perioada 3 – 11 iulie, iar organizatorii festivalului au decis să realizeze o versiune virtuală a programului dedicat industriei de film, „KVIFF at Your Cinema”.