Consilierii municipali votează Cetăţenii de Onoare ai Craiovei

0
361

Consilierii municipali vor vota azi propunerile pentru cele trei titluri de Cetăţean de Onoare” al Craiovei, care vor fi acordate în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele municipiului. Sunt nominalizaţi compozitorul Eugen Doga, antrenorul echipei de volei masculin, Dănuţ Pascu, şi scriitorul Nicolae Bălaşa.

danut pascuŞi la această ediţie a Zilelor Craiovei se păstrează tradiţia prin care se oferă cea mai înaltă distincţie a oraşului, titlul de Cetăţean de Onoare unui număr de trei personalităţi. Prima nominalizare este Eugen Doga, compozitor, pianist şi dirijor, „în semn de recunoştinţă pentru întreaga sa activitate, pentru o viaţă dedicată muzicii, pentru capodoperele de geniu şi pentru complexa personalitate”, după cum se menţionează în raportul de însoţeşte proiectul de hotărâre.

Eugen Doga este considerat cel mai mare muzician după George Enescu, fiind inclus în antologia „Compozitorii secolului XX”, iar valsul său „Fiară blândă şi tandră” din filmul „O dramă la vânătoare”, în regia lui Emil Loteanu, a fost calificat drept valsul secolului al XX-lea. Fondul UNESCO l-a introdus între capodoperele muzicale ale secolului XX.

Antrenorul Dănuţ Pascu, propus pentru această distincţie

Dănuţ Pascu (foto) este antrenorul echipei de volei masculin a SCMU Craiova, care a devenit campioană naţională, o performanţă ce nu a mai fost atinsă până acum în Bănie pe acest segment. Autorităţile propun să i se ofere lui Dănuţ Pascu titlul de „cetăţean de onoare” în semn de recunoştinţă „pentru rezultatele deosebite şi pentru contribuţia adusă creşterii calităţii actului sportiv”.

În calitate de jucător de volei, Dănuţ Pascu a obţinut 5 titluri de campion naţional la juniori cu echipa Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”, a fost de 3 ori vicecampion naţional la seniori cu echipa Universitatea Craiova şi a avut două participări în cupele europene. A obţinut titlul de vicecampion balcanic, lot seniori, la Novomesto, în fosta Iugoslavie,1981. Iar în calitate de antrenor, cea mai recentă performanţă a obţinut-o recent cu lotul de băieţi de la SCMU, echipa din Craiova devenind pentru prima dată campioană naţională.

Scriitorul Nicolae Bălaşa, nominalizat pentru acest titlu

Al treilea titlu de Cetăţean de Onoare este acordat scriitorului Nicolae Bălaşa. Prozator, dramaturg, eseist, Nicolae Bălaşa a debutat la „Ramuri” (nr. 5, 1990) şi a colaborat la „Literatorul”, „Basarabia Literară”, „Oglinda literară”, „Poesis”, „Agora literară”, „Constelaţii diamantine”, la reviste literare româneşti din Stuttgart, Toronto, Bruxelles, California. „Blesteme” (1995) şi „Pe apa sâmbetei” (1998) sunt doar câteva din romanele scrise de Nicolae Bălaşa.