Potrivit ministrului Finanţelor, restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a început deja, iar la finalul procesului, adică peste doi ani, numărul angajaţilor ar trebui să scadă cu 6.000. Principalii vizaţi sunt cei de la administraţiile financiare. Vor fi închise o treime din administraţiile financiare în prima etapă, până la finalul lui 2012 trebuind să rămână doar 41 administraţii financiare judeţene şi 8 regionale. „ANAF va intra în restucturare dar şi realocare. Mutăm unde e nevoie, reducem personalul de la ghişee, pentru că mergem pe varianta online a declaraţiilor. Dacă vom aplica un sistem integrat 20% ar trebui redirecţionat spre sectorul privat. Din 30.000 cam 20%. Nu ştiu dacă suntem mulţi sau puţini, cred însă că nu suntem bine repartizaţi, adică suntem foarte puţini pe inspecţie fiscală şi foarte mulţi pe evidenţă plătitori. Avem prea multe administraţii fiscale în ţară. Parte din personal va fi redirecţionat pe domeniile sensibile, pe control, inspecţie, iar o parte vor pleca acasă”, a declarat ieri Gheorghe Ialomiţeanu, ministrul Finanţelor.