În cursul zilei de ieri, 27 martie, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Penitenciarului Pelendava Craiova au desfășurat activități informativ-preventive cu elevi și cadre didactice din cadrul Colegiului “Ștefan Odobleja” Craiova, având drept scop prevenirea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește traficul și consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, în aceeaşi zi, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Biroului Rutier Craiova și Secției 4 Poliție Craiova au desfășurat activităţi educative la Grădinița cu Program Prelungit “Voiniceii” și la Liceul Teoretic “Tudor Arghezi”, din municipiul Craiova.
Cu această ocazie, copiilor le-au fost prezentate regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere. Într-o modalitate interactivă, au fost prezentate și indicatoarele de circulație cele mai întâlnite, respectiv semaforul pentru pietoni, semaforul pentru autovehicule, marcajul cu “trecerea pentru pietoni”, “pistă pentru bicicliști”, “STOP”, explicându-le celor mici semnificația și importanța fiecărui indicator în parte. Astfel, copiii au învățat că trebuie să traverseze strada doar pe “zebră” sau pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, să se asigure de fiecare dată, să nu alerge pe trecerea de pietoni pentru a fi în siguranță și să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora. Totodată, temele abordate de polițiști au vizat regimul răspunderii penale și contravenționale al minorilor, precum și consecințele actelor de violență fizică sau psihologică-bullying în unitățile de învățământ. Astfel, elevilor le-au fost prezentate recomandări în scopul reducerii riscului de victimizare și devenire a unor subiecți pasivi ai infracțiunilor comise cu violență, aceștia înțelegând că unul dintre cele mai importante drepturi pe care le avem este dreptul de a nu fi discriminați, dar totodată și responsabilitatea de a nu-i discrimina pe ceilalți. De asemenea, polițiștii au derulat activități în cadrul campaniei de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, cu scopul de a crește gradul de siguranță al elevilor și a personalului didactic și de a preveni delincvența juvenilă în incinta și în zona adiacentă a unităților de învățământ. Și polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au desfășurat ieri, 27 martie, activități informativ-preventive pentru prevenirea violenței intrafamiliare, precum și pentru dezvoltarea spiritului civic, a comportamentului proactiv în rândul cetățenilor la Școala Postliceală Sanitară “Christiana” și în Piața “Frații Buzești”, din municipiul Craiova.