Vizită de lucru în România a reprezentanţilor Organizaţiei Internaţionale pentru interzicerea armelor chimice

0
381

manLuni, 27 martie, locţiitorul şefului Departamentului pentru politică de apărare şi planificare, generalul-maior Paul Hurmuz, s-a întâlnit, la sediul MApN, cu Marcelo Kos, directorul inspectoratului general al Organizaţiei Internaţionale pentru interzicerea armelor chimice (OIAC).

Dezbaterile au fost axate pe importanţa unui dialog politico – militar între MApN şi OIAC şi pe iniţierea unor proiecte de cooperare militară practică la nivelul structurilor de specialitate din armata română. Cei doi oficiali au apreciat că dezvoltarea unor relaţii de cooperare între MApN şi OIAC are efecte pozitive inclusiv asupra cooperării regionale şi a profilului României în cadrul NATO şi UE.

Reprezentantul OIAC a apreciat eforturile României în domeniul interzicerii armelor chimice, subliniind faptul că MApN dispune de facilităţi de specialitate la standarde înalte, care ar putea constitui baza unor proiecte concrete demarate chiar în acest an.

Vizita delegaţiei OIAC se încheie, mâine,  29 martie, pe agendă fiind incluse şi discuţii de specialitate la centrul CBRN din Bucureşti şi la poligonul de instrucţie Valea Poienii din Câmpulung.