Jandarmii GJMb Craiova au donat sânge

0
416

jandarmiLa sediul Grupării de Jandarmi Mobile (GJMb) Craiova a fost organizată, ieri, o activitate de donare de sânge, activitate la care au participat, voluntar, 50 de jandarmi ai unităţii. Activitatea nu este prima de acest gen. Deşi are un caracter benevol, periodic, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, se implică activ şi participă la acţiuni de donare de sânge. Potrivit reprezentanţilor unităţii, această activitate se circumscrie programului de sărbătorire a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, cât se împlinesc pe 3 aprilie a.c.

În plus, tot în calendarul manifestărilor organizate pentru a marca această sărbătoare, jandarmii GJMb Craiova ies în stradă. Mai exact, miercuri, 29 martie a.c., de la ora 12.30, craiovenii sunt invitaţi pe esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu, unde vor fi amenajate ateliere de prezentare a unei părţi din tehnica de intervenţie a jandarmilor şi se va putea consulta oferta educaţională. În plus, au fost pregătite şi exerciţii demonstrative cu folosirea armamentului şi a câinilor de serviciu.