Pedepse majorate la apel pe o parte din cămătarii lui „Emil de la Viena”

0
1822

Curtea de Apel Craiova a pronunţat, la începutul acestei săptămâni, sentinţa în cazul apelurilor declarate de Emilian Ştefan zis „Emil de la Viena”, senseiul lui Nuţu Cămătaru şi de complicii săi, dar şi de procurorii DIICOT, într-un dosar de amploare vizând comiterea mai multor infracţiuni de şantaj, lipsire de libertate şi fapte cu violenţă. Anchetatorii au stabilit că membrii grupării, care se ocupau cu cămătăria, obişnuiau să-şi ducă victimele rău-platnice în pădure, unde erau puse să-şi sape gropi sau erau bătute cu bestialitate. În urma apelului, senseiul lui Nuţu Cămătaru a rămas cu cea mai mare pedeapsă – 7 ani de închisoare pentru faptele din acest dosar –, la care se adaugă o condamnare mai veche, la 4 ani de închisoare, pronunţată pe numele său de Tribunalul Bucureşti, astfel că bărbatul urmează să execute, în total, 11 ani de închisoare. Cu privire la un alt lider al grupării, Grigore Mocanu, condamnat pe fond, în lipsă, la 7 ani de detenţie, instanţa a dispus disjungerea cauzei, ceilalţi trei inculpaţi din dosar alegându-se cu pedepsele majorate faţă de cât primiseră de la Tribunalul Mehedinţi. Hotărârea Curţii de Apel Craiova poate fi atacată cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel Craiova a pronunţat, luni, 25 martie a.c., sentinţa în cazul apelurilor declarate de procurorii DIICOT, dar şi de cămătarii din gruparea condusă de Emilian Ştefan zis „Emil de la Viena”, senseiul lui Nuţu Cămătaru şi de Grigore Mocanu, zis „Epuran”. Astfel, Emilian Ştefan a rămas şi la apel cu cea mai mare pedeapsă, 7 ani de închisoare în acest dosar, la care s-au adăugat alţi 4 ani primiţi printr-o sentinţă penală din 2007 a Tribunalului Bucureşti, rămasă ulterior definitivă, urmând ca inculpatul să execute, în final, 11 ani de închisoare. Magistraţii craioveni au dispus majorarea pedepselor pentru fostul luptător de K 1, Romeo Beznea, de la 3 ani închisoare la 5 ani, pentru Pericle Susanu de la 2 ani, la 4 ani de închisoare şi pentru Ionel Epuran de la 2 ani, la 2 ani şi 10 luni închisoare, faţă de cei patru fiind menţinută arestarea preventivă. Cu privire la Grigore Mocanu, zis „Epuran”, condamnat pe fond, în lipsă, la 7 ani de detenţie şi dat în urmărire prin Interpol încă din anul 2011, instanţa a dispus disjungerea cauzei. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Gruparea, destructurată în 2011

Reamintim că, în martie 2011, în urma unei acţiuni a poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova – SCCO Mehedinţi şi procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi au fost prinşi trei membri ai unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor cu violenţă şi şantaj. Era vorba despre Ştefan Emilian, de 53 de ani, zis „Emil de la Viena”, Constantin Mugurel, de 34 de ani şi Ştefan Sabrina, 23 de ani, fiica lui Emilian.

Anchetatorii explicau atunci că, Ştefan Emilian, care este apatrid, întrucât a renunţat la cetăţenia română, a stat o perioadă prin Austria, însă a revenit în ţară, s-a stabilit în Bucureşti, şi s-a apucat de dat bani cu camătă, împreună cu Constantin Mugurel. Pretindeau apoi sume exorbitante în contul datoriilor, iar cei care nu se conformau erau prinşi şi duşi în câmp sau în alte locaţii şi erau bătuţi cu bestialitate, fiind loviţi cu ciocanele peste mâini şi picioare. Ba mai mult, anchetatorii au stabilit, în urma declaraţiilor victimelor, că aceştia găsiseră modalităţi diabolice de a-şi face victimele să plătească. Oamenii erau duşi în câmp, li se dădea o lopată în mână şi li se spunea să-şi sape groapa că urmează să moară. După ce groapa era gata, victimei i se oferea “o ultimă şansă”: să-şi sune rudele şi să facă rost de banii ceruţi de infractori. Bineînţeles că impactul psihologic era atât de mare încât nimeni n-a ezitat să facă rost de bani pentru a scăpa cu viaţă.

În autoturismul cu care circulau cei trei, oprit în Drobeta Turnu Severin, dar şi asupra ocupanţilor, au fost descoperite un pistol cu glonţ, marca STAR, de calibrul 6,35 mm., cu patru cartuşe în încărcător şi unul pe ţeavă, 24 cartuşe de pistol, cu glonţ, de calibru 7,65 mm., un cartuş cu glonţ de pistol, de calibru 7,65 mm., un box metalic, o sabie cu lama de 39,5 cm., patru telefoane mobile, 6 cartele telefonice reîncărcabile, un permis de conducere austriac, bani (7.350 de euro şi 5.260 de lei), mai multe bijuterii din metal galben şi documente (un document de călătorie în alb, diplome de învăţământ, un certificat de calificare, copii ale unor file CEC refuzate de bancă din lipsă de disponibil, contracte de prestări servicii). De asemenea, au mai fost găsite mănuşi cu plumb şi de antrenament, arme albe (două bricege, un baston telescopic metalic), scule (trei ciocane, două săpăligi cu furca forjată, o lopată metalică), două tăbliţe cu numere de înmatriculare auto provizorii şi o pereche de cătuşe metalice.

Cei trei au fost arestaţi preventiv, ulterior continuând cercetările, oamenii legii au identificat alţi membri ai reţelei, pe 22 iunie 2011 fiind trimişi în judecată în acest dosar Emilian Ştefan, Romeo Beznea, Ionel Epuran, Pericle Susanu şi Grigore Mocanu, în lipsă, considerat şi el lider al grupării.

În urmă cu un an, pe 14 martie 2012, Tribunalul Mehedinţi i-a condamnat pe Emilian Ştefan la 11 ani de închisoare în total, Romeo Beznea a primit 3 ani de închisoare, Ionel Epuran şi Susanu Pericle au fost condamnaţi la câte doi ani, iar liderul grupării, Grigore Mocanu, a fost condamnat în lipsă la 7 ani de puşcărie.