Urmărit internaţional, reţinut de poliţiştii doljeni

0
328

Ieri, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 45 ani, din municipiul Craiova, urmărit internațional.

Autoritățile judiciare din Germania au emis, în luna februarie a.c., pe numele acestuia, mandat de arestare, în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a opt infracțiuni de tentativă la jaf în cadrul unui grup infracțional. “În fapt, acesta este bănuit că, în perioada august – septembrie 2022, împreună cu mai multe persoane, s-ar fi asociat cu scopul de a interveni asupra ATM-urilor, prin montarea unor dispozitive artizanale, în scopul eliberării de bani “cash”. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Curții de Apel Craiova, în vederea emiterii mandatului de arestare. Schimbul de date și informați cu autoritățile germane a fost efectuat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .