Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a obţinut în 2022 un profit net de 2,544 miliarde lei

0
322

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a obţinut în 2022 un profit net de 2,544 miliarde lei, în creştere cu 32,87% comparativ cu anul anterior, conform datelor financiare preliminare transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti. Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2022 a fost de 4,936 miliarde metri cubi, cu 92,6 milioane mc mai mică decât producţia realizată în anul anterior (-1,84%). Cifra de afaceri preliminată pentru anul 2022 a crescut cu 128,61%, la 13,38 miliarde lei. Cifra de afaceri din vânzarea de gaze naturale estimată este de 11,33 miliarde lei, în creştere cu 124,61% faţă de anul anterior (cantitatea de gaze naturale vândută a fost cu 4,54% mai mică faţă de 2021).