Comisarul european , Ylva Johansson : România este pregătită pentru Schengen

0
358

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat astăzi că este momentul ca România să fie membru deplin al spaţiului Schengen. “Sper că se va întâmpla curând, Comisia a făcut, după cum ştiţi, în aceşti zece ani, evaluarea că România este pregătită pentru Schengen. Iar aceasta este poziţia noastră în continuare. Încercăm să convingem Consiliul să avanseze, deoarece este momentul ca România să fie membru deplin în Schengen”, a arătat oficialul de la Bruxelles în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul de Interne, Lucian Bode.