Ninsori abundente în toată Europa, până sâmbătă

0
357

Un nou front atmosferic rece afectează în această săptămână Marea Britanie, Irlanda, Peninsula Iberică şi Franţa, fiind preconizate ninsori, ploi abundente, vânt puternic şi temperaturi extrem de scăzute până sâmbătă. Oficiul britanic de meteorologie (Met Office) a anunţat condiţii meteorologice severe în perioada 28 februarie – 3 martie, cu vânt puternic şi precipitaţii semnificative sub formă de ninsoare. În cursul zilei de astăzi, stratul de zăpadă va atinge între 15 şi 40 de centimetri în Scoţia, nordul Angliei, regiunea East Midlands (oraşele Nottingham, Leicester, Lincoln, Derby şi Northampton), estul şi sud-estul Angliei, precum şi Londra. Ieri, patru persoane au murit, sute de şcoli au fost închise, iar majoritatea zborurilor au fost anulate. În cursul nopţii, temperaturile au atins valoarea minimă de minus 10 grade Celsius. Marea Britanie se confruntă cu cea mai rece săptămână de iarnă din acest sezon. Avertizarea cod portocaliu este în vigoare cel puţin până sâmbătă. În Irlanda, serviciul de meteorologie local a emis cod galben şi portocaliu de ninsoare şi gheaţă pentru regiunile Dublin, Carlow, Kildare, Laois, Louth, Wicklow and Meath. Zăpadă se va depune în straturi de până la 6-10 centimetri. Aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor. Alerta meteo este în vigoare în Irlanda până la 1 martie. Furtuna Emma a adus începând de ieri ploi abundente, zăpadă şi vânt puternic în mai multe zone ale Peninsulei Iberice şi ale Franţei. Astăzi şi mâine, Emma va afecta coasta nordică a Portugaliei şi nord-vestul Spaniei. Portugalia este sub incidenţa unui cod portocaliu de ploi torenţiale, cantităţile de apă ajungând la 75 de litri pe metru pătrat, depăşind media de precipitaţii pentru o lună întreagă. În plus, vântul va bate cu viteze de până la 80-100 de kilometri pe oră. O alertă de ninsori puternice a fost emisă pentru 20 de provincii din Spania, iar Lugo, Orense, Valencia şi Castellon vor înregistra straturi de zăpadă de peste şase centimetri. Pentru alte 18 provincii au fost emise avertismente de temperaturi extrem de scăzute, inclusiv Catalonia. Între timp, zonele de coastă din Spania sunt afectate de vântul puternic, iar o însemnată parte a Spaniei va fi vizată de ploi torenţiale. Potrivit Meteo France, în perioada 28 februarie – 1 martie, departamentele Alpes Maritimes, Var şi Bouches-du-Rhône se află sub cod portocaliu de vânt puternic, ninsori, polei şi temperaturi scăzute. Aerul arctic din Siberia care afectează Europa de Vest va aduce ninsori abundente în Franţa până joi, în zonele sudice şi centrale ale ţării, care se vor tranforma în averse de ploaie. Ninsoarea va afecta inclusiv coasta mediteraneană, oraşele Montpellier, Marsilia şi Nisa, fiind aşteptat un strat de zăpadă de până la 5 centimetri În capitala franceză Paris, ninsoarea va începe la noapte şi va continua mâine, când este probabil să alterneze cu averse de ploaie. Stratul de zăpadă preconizat este de 5-10 centimetri, fiind aşteptate perturbări semnificative privind transporturile.