AIESEC Craiova a încheiat cele două proiecte Discover şi GROW care au adus în oraşul nostru 13 voluntari internaţionali.
Destinat elevilor de la şcoala primară, Discover s-a finalizat săptămâna trecută, cei 10 voluntari veniţi în Craiova având parte de una dintre cele mai frumoase experienţe. Aceştia au susţinut sesiuni interactive la Colegiul Naţional „Carol I” şi la Smart School, copiii având ocazia să înveţe într-un mediu nonformal, prin joc şi joacă limba engleză, să lucreze în echipă, dar şi obiceiuri şi tradiţii din ţări precum China, Sri Lanka, Indonezia.
Cel de-al doilea proiect, GROW, început pe 25 ianuarie şi încheiat pe data de 25 februarie, s-a adresat elevilor de la liceu, care au putut să se dezvolte personal, să primească răspunsuri la întrebări despre sine, deoarece sesiunile pe care voluntarii din Algeria, Brazilia şi Afghanistan le-au susţinut au avut ca scop aotocunoaşterea. Aflat la cea de-a XVII-a ediţie, proiectul GROW a fost realizat în parteneriat cu Școala de Valori şi a reunit peste 140 de participanţi, de la Colegiul Naţional „Carol I”, Liceul Francez „Voltaire”, Colegiul Naţional „Elena Cuza”,Liceul de Arte şi Colegiul „Ștefan Velovan”.