Derby-ul eclipsează Mărţişorul

0
331

Universitatea Craiova întâlneşte Steaua duminică, pe arena „Extensiv”, biletele epuizându-se cu 3 zile înainte de meci

Deşi steliştii consideră că nu întâlnesc Universitatea Craiova, ci CSU Craiova, după cum scrie pe site-ul oficial al echipei din Ghencea, jucătorii şi antrenorii Craiovei sfidează decizia instanţelor din România şi a suporterilor Stelei şi consideră că adversarul de duminică este Steaua şi nu FCSB. „Din punctul meu de vedere jucăm cu Steaua” spune Emil Săndoi. „E aceeaşi Steaua care a fost dintotdeauna” afirmă şi Bogdan Vătăjelu.

Cât despre disputa de duminică, Săndoi a spus: „Am acumulat 30 de puncte din 36 posibile, deci trecem printr-o perioadă foarte bună. Vom întâlni Steaua, până acum cea mai bună echipă a campionatului, aşa că ne aşteaptă o partidă grea. Chiar dacă au plecat anumiţi jucători, Steaua rămâne echipa cu cei mai mulţi internaţionali. Totuşi, şi Universitatea Craiova este mai puternică decât în tur. O victorie cu Steaua ne-ar consolida poziţia din clasament, dar nu ar însemna că intrăm în lupta pentru titlu. Nu există presiune pe noi, ci dorinţă mare de victorie“.

Universitatea va avea o absenţă importantă în meciul de duminică, mijlocaşul Alex Băluţă, suspendat fiindcă a strâns 4 cartonaşe galbene. „Băluţă ne va lipsi, am fi preferat să fie suspendat în oricare alt joc, nu în cel cu Steaua, este o pierdere pentru noi. Şi nu vom conta nici pe Avrămia, care nu s-a refăcut după o accidentare mai veche. În schimb, Madson şi-a revenit şi toţi băieţii sunt apţi“.

Antrenorul consideră că Extensivul se va prezenta în condiţii bune la ora meciului: „Pe acest stadion s-au jucat în condiţii optime multe jocuri de Liga 1. Consiliul Local a făcut eforturi pentru îmbunătăţirea stadionului. Vor fi condiţii normale de joc, terenul se va prezenta ok la ora meciului. Pentru noi va fi ca un meci în deplasare, fiindcă nu am mai jucat acolo, nici măcar antrenament nu am făcut“.

Cel mai probabil, Marius Avram va arbitra meciul de duminică. „Ne-am dori ca indiferent cine arbitrează să putem spune la final că nici nu ne-a ajutat nici nu ne-a dezavantajat. Sper  să nu mai existe greşeli de arbitraj, iar cea mai bună echipă să câştige” spune Săndoi.

Prepeliţă va fi titular

Arlauskis, Latovlevici şi Prepeliţă au fost scoşi din lotul Stelei pentru că refuză să-şi prelungească înţelegerile care se termină în vară. În schimb, la Craiova, Pablo Brandan refuză să-şi dea acordul pentru a continua şi din vară, dar rămâne titular, ba chiar păstrează şi banderola de căpitan. Emil Săndoi a făcut o declaraţie surprinzătoare, afirmând că Brandan a făcut un meci bun la Târgu Jiu, acolo unde argentinianul a fost unul dintre cei mai slabi de pe teren. „Brandan este unul dintre liderii echipei, prezenţa lui pe teren este foarte importantă, la fiecare partidă.  El a fost şi la Tg Jiu un metronom al echipei, a închis culoarele, a legat jocul, a dirijat echipa din teren”, a spus Săndoi.

Cât despre Prepeliţă, el va fi pe teren duminică, întrucât Gâlcă l-a înduplecat pe Gigi Becali că jucătorul este determinant pentru evoluţia echipei din Ghencea. De altfel, mijlocaşul de 30 de ani va fi singurul supravieţuitor al disputei dintre Craiova şi Steaua de acum 8 ani, tot de pe arena „Extensiv”, el marcând atunci pentru echipa din Bănie, care a pierdut însă cu 2-1.

Săndoi şi Bawab schimbă prefixul în ziua derby-ului

Chiar în ziua derby-ului, antrenorul principal al Craiovei, Emil Săndoi şi golgheterul Thaer Bawab îşi vor serba ziua de naştere, ambii schimbând prefixul, tehnicianul împlinind 50 de ani, iar vârful iordanian 30 de ani. „Nu ţinem să ne cânte fanii „La mulţi ani”, ne-am dori ca la final toţi să scandeze Ştiinţa, Ştiinţa şi să sărbătorim victoria” a spus Săndoi.

Celălalt sărbătorit al oltenilor, Thaer Bawab, a declarat: „Va fi un meci greu, întâlnim echipa de pe primul loc. Nu am jucat bine la Târgu Jiu, dar am fost bine organizaţi şi am demonstrat că avem caracter: de aceea vrem cele trei puncte. Faptul că suntem invincibili în 12 meciuri spune ceva. Să fie bucurie maximă pentru toată lumea, pentru toţi oltenii. Mie îmi place că tribunele sunt aproape de teren, astfel simţi suporterii alături de tine, ei ne vor ajuta să facem un meci bun“.

Vătăjelu: „Nu oprim seria invincibilităţii nici cu Steaua”

Unul dintre remarcaţii stagiului selecţionatei divizionare în Antalya. fundaşul stânga Bogdan Vătăjelu, a fost în curtea Stelei acum câţiva ani. Jucătorul de 21 de ani este convins că Universitatea îşi va continua seria fără eşec. „Ne bucurăm că am început returul, mai ales că am învins o echipă extrem de bună, Pandurii, care nu va mai pierde multe meciuri. Ne dorim să mergem pe aceeaşi linie, să continuăm seria de invincibilitate. Sunt sigur că nici duminică nu se va opri. Oricine îşi doreşte să relanseze campionatul, vrem să ajungem cât mai sus. Nu se poate spune că terenul va avantaja una sau alta dintre echipe, va fi la fel pentru amândouă. Am înţeles că starea lui este la fel ca a celui de pe „Ion Oblemenco“ a spus Vătăjelu.

Universitatea Craiova – FCSB

Duminică, ora 15.30, stadion „Extensiv”

Craiova: Bălgrădean – Dumitraş, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Nuno Rocha, Madson, Brandan, Târnăcop – Herghelegiu, Bawab. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi. Rezerve: Straton – Achim, Izvoranu, Ivan, Briceag, Kay, Mateiu.

FCSB:  Cojocaru – Papp, Tamaş, Varela, Guilherme – Ad. Popa, Breveld, Prepeliţă, Chipciu – Rusescu, Ţucudean. Antrenor: Constantin Gâlcă. Rezerve: Niţă – Neagu, Stanciu, Râpă, Toşca, Filip, Enceanu.