Alegeri legislative în Estonia: Un partid pro-rus cotat printre favorite

0
348

Duminică, în Estonia, sunt programate alegerile legislative care ar putea fi câştigate de un partid pro-rus. După o campanie dominată de probleme socio-economice şi de securitate naţională, pe fondul acţiunilor Rusiei în Ucraina, potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta de institutul independent Turu-uuringute AS, Partidul de Centru (prorus) are un avans de cinci puncte procentuale faţă de Partiful Reformist al premierului Taavi Roivas. Un alt sondaj publicat în urmă cu o săptămână de institutul TNS Emor credita Partidul Reformist cu un avans de un punct faţă de Partidul de Centru. Partidul Reformist se află la guvernare din 1999, dar sprijinul său a scăzut cu aproximativ 5-6 puncte procentuale de la ultimele alegeri din 2011, în mare parte din cauza formării a două partide populiste, care ar putea obţine suficiente voturi pentru a intra în Parlament. În prezent, Partidul Reformist conduce o coaliţie cu social-democraţii, având împreună 52 de mandate din totalul de 101 ale Parlamentului. Campaniile electorale din această ţară cu 1,3 milioane de locuitori s-au concentrat pe nevoia sporirii măsurilor de securitate, pe fondul îngrijorării că Moscova ar putea încerca să destabilizeze ţările baltice în contextul crizei ucrainene. Alte subiecte care au dominat campania sunt taxele şi salariile. Partidul de Centru este creditat în sondaje cu cele mai multe voturi, dar ar putea avea dificultăţi la formarea unei coaliţii. Cele trei partide mari – Partidul Reformist, social-democraţii şi Uniunea Pro Patria şi Res Publica (IRL, dreapta conservatoare) – au anunţat că nu vor participa la un Guvern condus de liderul de centru Edgar Savisaar, primarul capitalei Tallinn. Sondajele de opinie arată, de asemenea, că două formaţiuni populiste noi – Partidul Poporului Conservator din Estonia (EKRE) şi Partidul Liber Eston – ar putea atinge pragul de 5% necesar pentru a intra în Parlament.