Stângă: „ASA e echipă puternică, n-ar fi rău un egal”

0
467

Antrenorul de la CSU Craiova spune că un joc bun, cu ocazii de gol, ar fi mărţişorul oferit

Ovidiu Stângă

Antrenorul Ovidiu Stângă a vorbit despre derby-ul cu ASA Tg. Mureş, afirmând că un punct nu ar fi deloc de neglijat, ţinând cont de faptul că se întâlnesc cele mai bune echipe din serie. „După investiţiile care s-au făcut, CSU şi ASA sunt cele mai bune echipe din serie, dar acest lucru trebuie arătat şi pe teren. Este un meci important, dar nu decisiv. ASA Târgu Mureş s-a întărit foarte mult, este o echipă puternică, dar au şi puncte slabe, de care vom încerca să profităm. N’Doye este un câştig pentru divizia a doua, pentru nivelul la care se găseşte Târgu Mureş acum. Am avut informaţii despre adversar, l-am studiat, acum să vedem cât de bine punem în practică aceste date. Putem câştiga, dar nici egalul nu ar fi rău, orice punct este important. Un joc bun, cu ocazii de gol ar fi Mărţişorul nostru pentru ziua de 1 martie”. Stângă a vorbit şi despre problemele de la FCU: „Matematic, ar fi bine pentru noi să se retragă FCU din campionat, fiind că am pierdut 4 puncte în dubla cu ei, dar nu m-aş putea bucura de acest lucru”. Stângă a vorbit şi despre problemele de efectiv: „Izvoranu are şanse zero să evolueze sâmbătă, Adi Ionescu este bine din punct de vedere medical, dar fizic nu este sută la sută. Pleşan se antrenează normal şi există posibilitatea să joace “. Întrebat dacă pe adresa clubului a sosit vreo convocare pentru Ferfelea înaintea disputei România – Argentina, Stângă a spus: Nu am fost încă sunaţi de nea Piţi, datoria mea este să-i antrenez pe băieţi, să-i aduc la un nivel cât mai bun. Dacă vor fi jucători de la Craiova chemaţi la echipa naţională, pentru noi va fi o mândrie“.

Sin şi Ganea cred într-o victorie

Jucătorii Universităţii Craiova consideră că au forţa necesară pentru a câştiga duelul cu ASA. Ieri au vorbit despre meci jucătorii de bandă ai lui Stângă, Sin şi Ganea. „În prima etapă, cu Bistriţa, au fost 15.000 de oameni în tribune şi nu am reuşit să câştigăm. Îmi doresc ca sâmbătă să fie la fel de mulţi suporteri, cu care să ne bucurăm la final de victorie. În opinia mea avem o echipă mult mai puternică decât în prima parte a sezonului“, a spus Andrei Sin. Cristi Ganea spune că echipa este pregătită pentru victorie: „Este un meci important pentru noi, mergem la victorie, sunt trei puncte importante puse în joc, dar meciul nu este decisiv. Au jucători buni, s-au întărit şi ei ca şi noi, dar soarta punctelor va fi decisă pe teren. Îmi doresc ca noi să fim cei care vom câştiga sâmbătă“.

Ţinând cont că meciul se joacă pe 1 martie, toate doamnele şi domnişoarele beneficiază de intrare liberă la partida dintre Universitatea Craiova şi ASA Târgu Mureş. Totodată, copiii până la vârsta de 14 ani vor avea acces liber pe stadion, dacă sunt însoţiţi de un adult.

Ivan a marcat pentru naţionala under 17

Într-un joc amical disputat marţi, la Belgrad, echipele naţionale de juniori sub 17 ani ale Serbiei şi României au terminat la egalitate, scor final 2-2. La pauză era 1-0 pentru tricolori, datorită golului marcat de atacantul de la CS Universitatea, Andrei Ivan. Antrenorul Constantin Gâlcă a folosit echipa: Tordai – Vlad (Cazan), Nedelcu, C. Manea, Panait (Cojocaru) – Pham, Tilinger (Târcoveanu), Vălceanu, Stoica (A. Manea) – A. Ivan, Patrick Petre (Ghiunghiuş).