În cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL Dolj s-au validat 49 de candidaturi pentru postul de primar pentru alegerile locale care se vor desfăşura pe 10 iunie a.c. “Aceşti candidaţi vor participa atât sub sigla PNL, cât şi sub sigla USL din partea PNL, în funcţie de rezultatul discuţiilor pe care le vom avea cu partenerii noştri de la Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator”, au anunţat reprezentanţii PNL Dolj într-un comunicat de presă.
De asemenea, Delegaţia Permanentă a PNL Dolj a aprobat susţinerea, în 13 localităţi, a unor candidaţi din partea Partidului Social Democrat în cadrul unor candidaturi USL. “Menţionăm că pentru restul localităţilor decizia cu privire la modalitatea de candidatură, precum şi susţinerea unor eventuali candidaţi din partea PNL va fi luată în data de 25 martie, după finalizarea negocierilor din cadrul USL Dolj”, au mai precizat reprezentanţii PNL Dolj.