O navă s-a scufundat în Dunăre, duminică noapte, în zona Chiciu, judeţul Călăraşi, după ce un pod de gheaţă s-a rupt, marinarii reuşind să se salveze în ultimul moment, a declarat, ieri, directorul Căpităniei Zonale Giurgiu, Florin Oprea. Navigaţia pe Dunăre era ieri blocată, iar mai multe nave erau în pericol după ce au derapat şi au fost luate de gheaţă, a adăugat directorul Căpităniei Zonale Giurgiu. „Dunărea este blocată, se navighează în derivă, împreună cu gheaţa”, a spus Oprea. Potrivit acestuia, în zona Călăraşi şi pe Dunărea fluvială nu există spărgător de gheaţă, aşa că, în momentul în care se pune în mişcare un pod de gheaţă ca cel de la Călăraşi, nu poate fi luată nici o măsură de protecţie. „Sunt convoaie cu aproximativ 50 de barje, dar şi nave ale agenţilor economici din Călăraşi, ancorate la mal, cărora li s-au rupt legăturile, iar acum navele plutesc pe apă, fiind duse în aval. Toţi au fost notificaţi de Căpitănia Portului Călăraşi înainte de îngheţ să nu intre pe fluviu, cu recomandarea să nu plece la drum şi să-şi găsească loc la ancoră. Avem informaţii că o navă s-ar fi scufundat, iar o alta s-a înclinat periculos”, a declarat, la rândul său, prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat. Surse din rândul oficialităţilor spun că nava scufundată se numeşte ADA 1, iar cea înclinată periculos este DUNAV. Emil Muşat a precizat că pentru rezolvarea „acestei probleme” ar trebui spart podul de gheaţă, însă acesta se întinde de la Sulina până la Giurgiu.