Secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, reţinut de DNA şi demis

0
296

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a decis ca George Costin (foto) să fie eliberat din postul de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, după ce acesta a fost reţinut, ieri, pentru acuzaţii privind infracţiunea de luare de mită, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. George Costin a fost reţinut de procurori după ce a fost adus la sediul DNA din Piteşti, pentru a fi audiat în cazul unor acuzaţii privind infracţiunea de luare de mită. Procurorii piteşteni au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui Costin, pentru fapte de corupţie, surse judiciare susţinând că acesta ar fi suspectat de organizarea unei reţele de traficare a certificatelor de revoluţionar şi de luare de mită. Costin urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.