Euro handbal M: Franţa îmbrăţişată de un noroc fără egal în semifianle!

0
248

În ultimul minut al semifinalei Franţa – Suedia, după un scenariu nebun, campioana en-titre avea calificarea în mână. Conducea cu 27 la 25. Genialul Gottfrison adusese echipei sale un avans de 2 goluri. Francezii erau cu spatele la zid, dar Yanis Lenne a marcat când mai rămăseseră 15 sec. de joc. Nordicii mai aveau un gol avans. Şi minunea s-a întâmplat: Elohim Prandi, în pofida unui baraj de 6 jucători, a căror înălţime depăşea 2 metri a reuşit să marcheze de la 12 metri golul egalării (27-27), printr-o execuţie, cum nu s-a mai văzut. A fost cel mai incredibil gol al Campionatului European. În prelungiri, Suedia n-a mai contat psihic şi Franţa s-a impus (34-30) accedând în finală. Statisticile spun că a fost a 58-a întâlnire între cele două echipe, dar va fi una de ţinut minte. Federaţia suedeză a contestat, dar federaţia europeană de handbal a respins contestaţia. Penultima finală a celor două echipe data de la Jocurile Olimpice de la Tokyo (Franţa 25, Danemarca 23) iar ultima finală, cea de la Campionatul Mondial, de anul trecut s-a încheiat cu victoria Denemarcei (34 la 29).