Criza din Ucraina la Consiliul de securitate al ONU

0
607

Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas Greenfield, a anunţat încă de ieri 27 ianuarie a.c., printr-un comunicat de presă, că a cerut o reuniune publică, luni, a Consiliului de securitate al ONU pe criza din Ucraina. Iniţial, ambasadoarea SUA spera în ţinerea reuniunii astăzi, dar potrivit unor surse, citate de AFP, s-a acceptat amânarea pentru luni, pentru a nu se interfera în discuţia telefonică anunţată între preşedintele francez Emmanuel Macron, care se vrea un mediator de calibrul Angelei Merkel, invocând „un drum al desescaladării”, cu omologul său rus, Vladimir Putin. Deşi Kremlinul reclamă un dialog exclusiv cu Washingtonul, Macron vrea să demonstreze că UE are nevoie de o armată proprie pentru a se apăra în faţa ameninţărilor. Până atunci, în faţa presei, numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, a adus în discuţie, între măsurile de descurajare şi controversatul gazoduct Nord Stream II, lung de 1.230 Km, via Marea Baltică, care a costat 9,5 miliarde euro, în parteneriat cu 5 mari anteprize europene (OMV, Wintershall, Uniper, Engie, Shell) şi conglomeratul rus Gazprom. Apt să dubleze capacitatea Nord Stream I (55 miliarde metri cubi gaze / an), Nord Stream II leagă Oust-Luge (Rusia) de Lubmin (Germania) şi răspunde exigenţelor strategice ale Kremlinului, în sensul că ocoleşte Ucraina, acuzată şi de sustrageri dovedite, din conducta care o traversează şi pentru care Gazprom plăteşte redevenţe. Dar intrarea în funcţiune este blocată de regulatorul energetic german „din raţiuni juridice”. De fapt, imediat după venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, acesta a ameninţat Europa cu sancţiuni vamale, obţinând în 2018 capitularea Bruxelles-ului. O directivă a UE adoptată în anul următor, n-a fost validată de Consiliul European în februarie 2019, printr-o intervenţie a preşedintelui francez, în susţinerea partizanilor proiectului. Pe baza unui compromis, convenit vara trecută cu Washingtonul, lucrurile se aranjaseră, dar Berlinul afirmă acum, prin şefa diplomaţiei sale, Annalena Baerbock, că gazoductul nu va intra în funcţiune, nu va deveni operaţional, în cazul unei invazii ruseşti în Ucraina. Punctul ei de vedere este susţinut şi de noul şef al CDU, Friederich Merz, care a exclus ca gazoductul să devină funcţional în caz de invazie a Ucrainei. Până în decembrie anul trecut cancelarul Olaf Scholz (social-democrat) prezentase gazoductul drept un proiect privat. Situaţie rămâne confuză. În conferinţa sa de presă ministrul rus de Externe a spus că Rusia doreşte ca autorităţile germane de reglementare să dea undă verde Nord Stream II, în pofida escaladării tensiunilor pe tema Ucrainei. Tot Lavrov a reiterat favorizarea voinţei diplomatice, evocând riscul rupturii cu Occidentul în caz de sancţiuni economice. „Nu vrem război, dar nu vom permite ca interesele noastre să fie grosier ignorate”. Realitatea că Rusia îşi consolidează poziţiile militare pe teritoriul propriu, aşteptând răspunsuri de la reuniunile diplomatice, este unanim împărtăşită. Într-o altă ordine de idei NATO n-are nici o obligaţie formală de a ajuta Ucraina, dar poate furniza mijloace pentru evitarea intimidării de către Rusia, prin arme şi înaltă tehnologie, precum rachetele anti-aeriene şi anti-tanc sau dronele de recunoaştere menite să contribuie la ranforsarea forţelor ucrainiene. Revenind la gazoductul Nord Stream II, întârzierea punerii acestuia în funcţiune, devine tot mai clar că alimentarea cu gaze a Europei este o armă a Rusiei. Îndeosebi în sezonul rece. Creşterea preţului energiei în Europa este atribuită Rusiei, acuzaţie respinsă pe motivul preferării contractelor anuale şi nu multianuale, cum propusese Gazprom.