Numărul parteneriatelor internaționale, în creștere la Universitatea din Craiova

0
529

Universitatea din Craiova continuă strategia de internaționalizare, iar numărul parteneriatelor externe aproape că s-a dublat față de anii precedenți. Spre exemplu,  în baza de date ce cuprinde acordurile Erasmus+ erau înregistrate, la începutul acestei luni, contracte cu 265 de instituții, din 26 de ţări participante la program. În comparație cu numărul acordurilor înregistrat în aceeași perioada a anului 2016, respectiv 180 de parteneri din 23 de țări, se constată o creștere semnificativă a numărului de parteneri cu aproximativ 50 de procente.

O evoluție importantă a fost înregistrată și în ceea ce privește numărul de mobilități de studiu/ plasament efectuate de studenți străini la Universitatea din Craiova în cadrul programului Erasmus/ Erasmus+. Astfel, în anul 2012-2013, au fost 33 de mobilități, iar în anul universitar în curs, 2019-2020, se înregistrează 84 de mobilități incoming Erasmus+.

În ceea ce privește cooperarea non-Erasmus, în perioada 2016-2020 Universitatea din Craiova și-a extins relațiile academice către America, Asia şi Africa. Dacă în anul 2016 erau 46 de acorduri în vigoare, universitatea dispune în prezent de 63 de acorduri valabile, o mare parte dintre acestea fiind active și permițând desfășurarea unor acțiuni de interes comun.

În perioada 2016-2020 au fost semnate acorduri de cooperare noi, cu universităţi din ţări precum: Algeria, Albania, Franţa, Coreea de Sud, China, Mexic, Serbia, Bulgaria, Kazakhstan, Italia, Turcia, Coasta de Fildeş, Armenia, Irak, Ucraina, Malaysia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Grecia, India.

De asemenea, un bazin mare de parteneri, din zone strategice și politice diverse, contribuie la dezvoltarea instituțională prin accesarea unor adevărate „rețele” de parteneri care pot fi valorificate prin implicarea UCv în parteneriate strategice Erasmus+ de tipul KA2, KA3 sau SPORT în calitate de partener sau chiar de beneficiar.