Dubla remiză cu ungurii a încheiat stagiul din Turcia

0
433

Universitatea Craiova a jucat două amicale cu Ferencvaros în Antalya, terminate 1-1, apoi a revenit în Bănie

Ambele meciuri amicale disputate de Universitatea Craiova contra lui Ferencvaros Budapesta, liderul primei ligi din Ungaria, s-au încheiat cu acelaşi scor, 1-1. De dimineaţă au evoluat rezervele celor două formaţii, iar după-amiază s-au duelat formulele de bază, rezultatul fiind identic. În cea de-a doua partidă, oltenii au deschis scorul în finalul primei părţi, dintr-un penalty scos de Andrei Cristea, contestat îndelung de maghiari şi transformat de Mitriţă. Craiova a mai ratat ocazii importante prin Cristea, Bancu şi Mitriţă, dar ultima jumătate de oră a aparţinut ungurilor, care au egalat, prin Petrjak (77), şi au mai ratat câteva mari şanse a câştiga meciul. Gorriarian a şi marcat, dar arbitrul a semnalizat ofsaid, stârnind din nou protestele „verzilor”. În minutul 87, Mateiu a fost eliminat pentru al doilea galben, el fiind însă înlocuit. Devis Mangia a utilizat echipa: Pigliacelli – Dimitrov, Donkor, Tiago Ferreira, Bancu – Bărbuț, Mateiu (87 Buzan), Cicâldău, Mitriță – Cristea (60 Mihăilă), Koljic.

Antrenorul lui Ferencvaros, fostul internaţional jucător şi selecţioner al Ucrainei, Serghei Rebrov, i-a folosit pe: Dibusz – Botka, Dvali, Frimpong, Heister – Petrjak, Sigér, Haratin, R. Varga – Lanzafame (60 Sihnevich), Sihnevich (Gorriaran, 32.)

În meciul disputat de dimineaţă, Buzan a egalat în minutul 81 pentru Craiova, după ce Bode deschisese scorul în minutul 2. În acest joc, alb-albaştrii au evoluat în formula: L. Popescu (87 Preduţ) – Martic, R. Popa, Kelic, Briceag – Meza Colli, Fedele, Bic, Zete (73 Buzan) – Nuno Rocha, Baicu (73 Sârbu). Pentru „Vulturii Verzi” a evoluat şi fostul jucător a Iaşului, Lukacs Bole, dar şi Marten Wilmots, fiul fostului internaţional belgian şi selecţioner al „Dracilor Roşii” Marc Wilmots. Ungurii au jucat cu echipa: A. Varga – Cernik, Takács, Leandro, Vida – Csonka – Bőle, Wilmots, Amadou – Böde (67 Szereto), B. Lovrencsics.

În celelalte meciuri amicale din Turcia, Craiova a câştigat cu 2-1 contra formaţiei turce Adana Demirspor (locul 11 în liga secundă) şi cu 3-0 împotriva ucrainenilor de la Vorskla Poltava (locul 5 în prima ligă). Oltenii au revenit în Bănie, au avut două zile libere, iar  mâine se vor reuni pentru a pregăti primul meci oficial, cel din deplasare cu Viitorul, programat duminică, 3 februarie, de la ora 20. Al doilea meci, cel cu CFR Cluj, va fi duminică, 10 februarie, de la ora 21, pe „Ion Oblemenco”.

Mangia: „Am văzut multe lucruri pozitive, dar mai trebuie să creştem”

La finalul stagiului din Antalya, antrenorul Craiovei, Devis Mangia, a tras concluziile, declarându-se mulţumit atât de condiţiile de pregătire, în ciuda ploilor, cât şi de evoluţia echipei în amicale. „A fost un cantonament foarte bun, am făcut toate antrenamentele, chiar dacă a mai plouat. Acum să vedem, poate că vom schimba în viitor locul de cantonament pentru alte ţări. Am văzut multe lucruri pozitive, dar este normal că mai trebuie să creştem. Este important ce facem în campionat, acolo contează rezultatele, în amicale m-au interesat doar prestaţiile echipei. Am întâlnit echipe bune, Ferencvaros este o formaţie de valoare, Vorskla a evoluat în grupele Europa League. Mi-a părut bine că jucătorii au avut ambiţie să câştige, chiar dacă este vorba doar de meciuri amicale”  spus Mangia.

„Cu Ferencvaros, o repriză de nivel înalt”

Despre dubla cu Ferencvaros (1-1 şi 1-1), cu care Craiova a încheiat cantonamentul din Antalya, Devis Mangia a declarat: „Au fost două meciuri de antrenament foarte utile, foarte bune. Prima repriză din al doilea meci cu Ferencvaros a fost de nivel înalt pentru ambele echipe, suntem mulţumiţi. Atât eu, cât şi antrenorul lui Ferencvaros, Rebrov, am vrut să le oferim tuturor jucătorilor din lot posibilitatea să joace 90 de minute, de aceea am hotărât să jucăm două meciuri amicale în aceeaşi zi”.

Mitriţă nu pleacă, A. Cristea – un câştig cert

Devis Mangia speră să nu-l piardă pe Mitriţă, în coida ofertelor care tot apar şi consideră un câştig mare venirea lui Andrei Cristea. „Nu vorbesc de transferuri, Mitriţă este un jucător foarte important pentru noi, dar toţi jucătorii sunt importanţi. El este aici, aşa că nu mă gândesc la plecarea sa de la Craiova, îmi doresc să rămână. Andrei Cristea a făcut trei meciuri foarte bune, este un jucător experimentat, cu calitate, cu mentalitate, cred că ne va ajuta”.

„Viitorul este şi mai puternică decât anul trecut”

Universitatea Craiova are primul meci oficial din 2019 în deplasare duminică, 3 februarie, cu Viitorul, echipă pe care Mangia a urmărit-o şi în stagiul din Antalya şi despre care spune că este şi mai puternică după transferurile făcute: „Avem un calendar dificil în aceste 5 etape rămase, dar vor fi meciuri grele şi pentru noi şi pentru adversarii noştri. Nu mă gândesc la obiective, ci la fiecare meci în parte, aşa că obiectivul meu este doar legat de meciul cu Viitorul. Echipa lui Gică Hagi era oricum una foarte bună, acum, după ce achiziţii a făcut, este şi mai puternică”.

Andrei Cristea s-a integrat deja: „Grupul m-a primit bine”

Atacantul Andrei Cristea este singurul transfer al Craiovei din iarna aceasta, dar el s-a integrat imediat, reuşind două goluri şi obţinând un penalty în cele 3 meciuri amicale în care a evoluat. Experimentatul vârf spune că a fost bine primit de colegi şi staff, adăugând că antrenamentele lui Mangia nu sunt o noutate, fiindcă a mai avut antrenori italieni. „A fost un cantonament util, cu meciuri amicale bune, dar şi antrenamente la fel de bune.  Am trecut cu bine şi de meciul cu Ferencvaros, m-am temut puţin pentru că era ultimul meci, cu pentru că ar fi o rivalitate cu maghiarii. Din contră, mă bucur că m-am întâlnit cu fostul meu coechipier de la Iaşi, Bole, căruia îi urez mult succes în continuare la Ferencvaros. Grupul m-a primit foarte bine, atât colegii, cât şi mister Mangia. Sunt obişnuit cu metodele sale de antrenament, fiindcă am mai avut antrenori italieni şi sper acum doar să fiu în formă maximă când începe campionatul. Nu este important ce facem în meciurile amicale, cât să pregătim o idee de joc şi să fim în formă când jucăm partidele oficiale. Avem un program foarte greu, cu adversari puternici, va conta foarte mult ce facem în primul meci, la Viitorul” a declarat Andrei Cristea.

Kelic: „Avem cel mai bun atac din România”

La finalul cantonamentului din Antalya, unul dintre stoperii Craiovei, croatul Renato Kelic, este entuziasmat de forma colegilor săi din ofensivă, spunând că Universitatea are cea mai bună linie ofensivă din Liga I.  „A fost un cantonament lung, dar bun. Am fost de multe ori în Antalya şi nu au fost niciodată atâtea ploi, dar per total am avut condiţii foarte bune de cantonament şi antrenament. Sper să avem terenuri bune în România, chiar dacă va fi vremea urâtă, mai ales că noi jucăm un fotbal tehnic, cu mingea jos. Cred că avem cel mai bun atac din România, Mitriţă şi Koljic au marcat multe goluri, au venit Cristea şi Nuno Rocha. Sper să nu-l pierdem pe Mitriţă, vreau să rămână, este golgheterul Ligii I şi un jucător foarte important pentru noi. Nu ştiu de unde are oferte, din America, de oriunde, dar să rămână acum să luăm titlul şi Cupa, apoi poate fi vândut pe mai mulţi bani. Lupta pentru titlu este echilibrată, CFR are un avantaj, dar se vor înjumătăţi punctele şi suntem acolo. E important pentru noi ce vom face în aceste cinci meciuri rămase” a spus Kelic.  „Kelic ar trebui să spună că avem cea mai bună apărare, el făcând parte din ea” a comentat Devis Mangia declaraţia elevului său.