Open Australia: Norocul a surâs lui Caroline Wozniacki

0
299

Simona Halep a pierdut, ceea ce ştim de-acum, o finală dramatică (2 ore şi 49 de minute) în faţa danezei Caroline Wozniacki, a treia într-un turneu de Mare Şlem. Se va mai vorbi despre această finală de mare intensitate, în care norocul, am putea spune, a ales-o finalmente pe daneza Caroline Wozniacki (7-6, 3-6, 6-4), care câştigă primul său turneu de Mare Şlem, dar şi primul loc WTA. În urmă cu şase ani, Wozniacki, la 21 de ani, ceda primul loc WTA Victoriei Azarenka, după eliminarea în sferturile de finală de la Melbourne. Condusă cu 3-4 în setul decisiv, daneza a scos-o la capăt realizând un break aproape imposibil. Este al treilea eşec al Simonei Halep după finalele Roland Garros 2014 şi 2017. De ce spunem că norocul i-a surâs Carolinei Wozniacki? Fiindcă în turul doi al Open Australia aceasta a salvat două mingi de meci în faţa Janei Fett, condusă fiind cu 5-1 şi 40-15 în al treilea set. Se va spune că şi Simona Halep s-a aflat într-o situaţie similară în drumul său spre finala de ieri. Dar Caroline Wozniacki a realizat 110 puncte în finală, cu două mai mult decât Halep (108). Interesant este faptul că şi daneza pierduse două finale, la US Open (2009 şi 2014), şi a disputat 811 meciuri în circuitul WTA pentru a repurta primul său mare succes (580 victorii şi 231 înfrângeri). A aşteptat 313 săptămâni, de la pierderea locul 1 mondial (ianuarie 2012) pentru a se reinstala în fruntea clasamentului WTA. Este o bună jucătoare, neîndoielnic, dar românca, aşa cum a şi recunoscut, a terminat puţin mai devreme…combustibilul, epuizată fiind şi după o semifinală cu Angelique Kerber, câştigată la mare luptă.