Fostul preşedinte Traian Băsescu: Îmi asum legalitatea şi corectitudinea CSAT, raportul MCV arată progresele justiţiei

0
440

basescu-1461752262Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, pe Facebook, că îşi asumă legalitatea şi corectitudinea hotărârilor CSAT care au vizat lupa anticorupţie şi crima organizată, care sunt acum contestate, afirmând că raportul MCV arată progresele justiţiei din perioada mandatelor sale.

“Eu, Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, îmi asum (aşa cum cred că o face orice alt membru CSAT) legalitatea, corectitudinea şi oportunitatea hotărârilor CSAT în general şi în mod particular a acelora care sunt acum în dezbatere publică şi care au vizat consolidarea instituţiilor statului, lupta împotriva corupţiei, a evaziunii fiscale, a crimei organizate (inclusiv a traficului de persoane), a spălării banilor şi a criminalităţii transfrontaliere, a traficului de armament etc”, a scris Băsescu, într-o postare numită “Eu, Traian Băsescu, îmi asum!”.

CSAT şi-a făcut datoria “pe deplin” faţă de interesele ţării în raport de nivelul ridicat al corupţiei şi al crimei organizate la data luării deciziilor, susţine Băsescu.

Traian Băsescu afirmă că “pleava retrogradă” care nu mai “pridideşte cu acuzaţii” ar trebui să citească ultimul raport MCV pentru a avea o imagine cu privire la progresele justiţiei în timpul mandatelor sale.