Baschetbaliştii Craiovei şi-au luat revanşa după eşecul din tur, câştigând la 10 puncte diferenţă
Echipa de baschet a Băniei a obţinut prima victorie din 2014 în Liga Naţională, una de suflet pentru fani, în deplasare, contra Stelei. Într-o sală în care au fost prezente facţiuni din ambele peluze din Ghencea, craiovenii şi-au schimbat obiceiul de a pierde pe final după ce vor fi condus tot meciul. Astfel, un prim sfert modest a fost întors printr-un joc defensiv de excepţie, în care au excelat Bureau, Seals, Tyler şi Popescu. Dacă Seals şi Kovac au fost în media normală a punctelor pe meci, sârbul având cea mai bună eficienţă (17), o nouă prestaţie foarte bună a avut Căpuşan (foto), care a fost menţionat special de team-managerul Marius Toma. De asemenea, lui Travis Bureau i-au lipsit un punct şi o recuperare pentru a intra în double double. În schimb, Tyler a fost în grafic doar la recuperări (7), însă şi-a trecut în cont un record negativ la libere, cu doar o reuşită din cele 8 tentative pentru un procentaj de 12 la sută. De la gazde, cel mai eficient jucător a fost Bozo Djurasovic, fratele fostului jucător al Craiovei, Nikola Djurasovic. La finalul acestei săptămâni, SCM Universitatea Craiova va întâlni în Sala Polivalentă pe Farul Constanţa, un sparring-partner înaintea deplasării din Muntenegru, pentru jocul din Balkan League, cu Teodo Tivat.
Steaua – Universitatea Craiova 59-69 (21-13, 12-17, 14-17, 12-22)
Bucureşti, Sala „Mihai Viteazul”, spectatori: 400.
Steaua: Tudor (4), Gallimore (13), Bosnjak (3), Nyakundi (9), Stănescu (6). Au intrat: Djurasovic (10), Şanta (4), Petkovic (2), Pavkovic (8). Antrenor: Niksa Bavcevic.
Craiova: Sokk (1), Seals (14), Căpuşan (11), Bureau (9), Tyler (3). Au intrat: Kovac (14), Maric (7), Popescu (10). Antrenor: Milan Nisic.
Liga Naţională – clasament
1. Atlassib Sibiu 25 11 3
2. BC Mureş 25 11 3
3. Mobitelco Cluj 25 10 5
4. SCM „U” Craiova 24 9 6
5. Asesoft Ploieşti 24 10 4
6. Municipal Oradea 24 10 4
7. Energia Rovinari 24 9 6
8. BCM „U” Piteşti 23 8 7
9. BC Timişoara 23 8 7
10. Steaua Bucureşti 22 7 8
11.Gaz Metan Mediaş 20 6 8
12. Timba Timişoara 17 2 13
13. Farul 17 1 15
14. Concordia 16 1 14