Tot judeţul sub control deplin

0
603

Codul Galben instituit şi la nivelul Doljului a ţinut, sâmbătă şi duminică, în alertă maximă Comandamentul Operaţional Judeţean. La şedinţa desfăşurată sâmbătă la Prefectura Dolj, s-a raportat că nu se înregistrau probleme deosebite şi utilajele angrenate în activitatea de deszăpezire/menţinere a drumurilor îşi făceau datoria. Nu-i mai puţin adevărat că stratul de zăpadă aşternut pe raza judeţului n-a impus suplimentarea numărului de utilaje şi nici închiderea sau blocarea drumurilor judeţene sau naţionale. Practic, nu a fost înregistrat nici un eveniment deosebit.  Exceptând sancţiunile contravenţionale aplicate administratorului DJ 552 Bucovăţ – Terpeziţa şi DJ 643 Craiova – Gherceşti, în speţă SC PLDP Dolj SA, după cum informează biroul de presă al Instituţiei Prefectului Dolj. Cum însă societatea respectivă se află în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, rămâne de văzut dacă măsura enunţată este şi îndreptăţită. Să mai consemnăm încă un detaliu: factorii de decizie s-au aflat, sâmbătă, în posturile de comandă.

Aproape 2.000 de tone de material antiderapant au fost împrăştiate pe străzile Craiovei

Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, Comandamentul de deszăpezire al municipiului Craiova, înfiinţat prin dispoziţia primarului Lia Olguţa Vasilescu, a acţionat, la nivelul întregului oraş, pentru fluidizarea traficului rutier în urma căderilor de zăpadă. „În această activitate au fost împrăştiate 1.925,27 tone de material antiderapant, folosindu-se 48 de utilaje”, se precizează într-un comunicat de presă. Pentru degajarea căilor rutiere de pe teritoriul municipiului Craiova, precum şi pentru curăţarea trotuarelor de zăpadă şi gheaţă au fost angrenate 178 de persoane din cadrul S.C. Salubritate Craiova S.R.L, R.A.A.D.P.F.L. Craiova şi S.C. Termo Craiova S.R.L. În cursul zilei de ieri, echipele de intervenţie au continuat să acţioneze pentru deszăpezirea trotuarelor din zonă şcolilor, spitalelor şi pieţelor.

Amenzi usturătoare pentru cei care nu dau jos ţurţurii

         Executivul Primăriei municipiului Craiova revine cu rugămintea către toţi cetăţenii să parcheze regulamentar autoturismele, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină pe toate străzile orașului. În caz contrar, autoturismele vor fi ridicate şi se vor aplica sancțiuni. „Totodată, conform HCL 319/2009, modificată şi completată prin HCL 279/2011 „neîndepărtarea imediată a zăpezii și gheții de pe trotuarele din faţa imobilelor şi a curţilor acestora deţinute sub orice fel de titlu, precum şi neînlăturarea sloiurilor (ţurţuri) se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei pentru persoanele fizice, şi 1.000-2.500 de lei pentru persoanele juridice”, se mai spune în comunicatul remis de Primăria municipiului Craiova.