Şapte şcoli din Dolj au rămas fără curent electric şi căldură

0
354

Ninsoarea din ultimele două zile a pus probleme serioase şi în Învăţământ. Chiar dacă drumurile au fost deszăpezite, multe unităţi nu şi-au putut deschide porţile nici ieri, în principal din cauza penelor de curent şi a lipsei de căldură. La nivel naţional, 681 de şcoli şi structuri au rămas închise, dintre care şapte au fost din judeţul Dolj.

Potrivit raportărilor făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ieri nu s-au făcut ore la Şcoala cu clasele I-VIII Vela – structura Gubaucea, Şcoala Greceşti, Şcoala Terpeziţa, Şcoala Vârvoru de Jos – structurile Ciutura şi Vârvoru de Jos, Şcoala Calopăr- structura Belcin, Şcoala „Marin Sorescu” Bulzeşti şi Şcoala cu clasele I-VIII „Henri Coandă” Perişor, structura Mărăcine. „În satele Belcin şi Mărăcine sunt două structuri şcolare la care nu se poate ajunge din cauza drumurilor de acces care sunt impracticabile. În restul localităţilor nu a fost curent electric”, susţine inspectorul general Mihaela Moţăţeanu.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a precizat că avariile se vor rezolva în aceste zile, iar luni şcoala va începe în condiţii normale în toate localităţile judeţului Dolj.