Universitatea Craiova transferă un fundaş finlandez

0
606

Primul transfer al iernii la Universitatea Craiova este fundaşul dreapta finlandez Pyry Soiri. În vârstă de 29 de ani, Pyry Soiri va semna cu Universitatea Craiova din postura de jucător liber de contract. Ultima sa echipă a fost campioana Finlandei, HJK Helsinki, formaţie pentru care a marcat trei goluri şi a oferit patru pase de gol în 39 de partide. Pyry Soiri are 43 de selecţii la echipa naţională a Finlandei pentru care a marcat 7 goluri. A jucat în cinci meciuri de calificare în preliminariile Euro 2024, înscriind de două ori cu San Marino, în ultimul meci din grupă.

Presa din Finlanda anunţă că „internaţionalul finlandez Pyry Soiri se transferă la clubul de top din România, Universitatea Craiova”. Potrivit MTV Urheilu, „Soiri va semna un contract pe  cu Craiova. Transferul are loc fără o sumă de bani, deoarece contractul său cu HJK expiră la sfârșitul anului”. Presa din Finlanda precizează că HJK Helsinki i-a făcut lui Soiri mai multe oferte de prelungire a contractului pentru a-l menține în lot, dar cu toate aceestea jucătorul de 29 de ani a ales să plece din nou în străinătate după două sezoane de succes la Helsinki. Anterior, Soiri a jucat în străinătate în Belarus, la Şahtior Soligorsk, în Austria, la Admira Wacker, și în Danemarca, la Esbjerg.

Cotat la 400.000 de euro pe transfermarkt, Soiri a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai HJK sezonul trecut, când echipa a câștigat al patrulea campionat consecutiv finlandez. Jucătorul format de clubul MyPa a marcat trei goluri și a oferit patru pase decisive într-un total de 40 de meciuri, în toate competițiile.