Minor de 13 ani, depistat la volan, de poliţiştii doljeni

0
239

În cursul zilei de 26 decembrie a.c., ora 12:30, polițiști din cadrul Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au oprit, pentru control, un autoturism ce circula pe strada “Nicolae Titulescu”, din comuna Poiana Mare. La volanul autoturismului a fost legitimat un minor în vârstă de 13 ani, din localitate. De asemenea, în autoturism a fost legitimată şi o femeie, mama minorului, aceasta fiind bănuită că i-ar fi încredinţat autoturismul fiului său pentru a fi condus pe drumurile publice . “În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.