Germania: Unul dintre cei mai importanţi politicieni ai ţării a decedat

0
265

Fost ministru federal al Finanţelor, ani în şir (2009-2017), mâna dreaptă a ex-cancelarului Angela Merkel, Wolfgang Schauble, artizan al unificării ţării în 1990, a decedat la vârsta de 81 de ani. Paraplegic, în urma unui atac terorist în 1990, Wolfgang Schauble a fost una din figurile marcante a politicii germane în ultimii 30 de ani, o personalitate distinctă a CDU. Şi-a încheiat cariera politică ca preşedinte al Bundestagului în perioada 2017-2019. S-a poziţionat drept un apărător fără compromisuri a austerităţii bugetare în timpul crizei financiare. Profund pro-european. Fostul ministru de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, membru în 2015 al Syryza care a negociat cu Schauble, l-a criticat pentru apărarea „austerităţii violente” şi sărăcirea Greciei.