Mamă şi fiică salvate dintr-un incendiu

0
360

Astăzi, în comuna Bucovăţ, a avut loc un incendiu, în urma căruia o femeie, de 41 de ani, şi fiica acesteia, în vârstă de 13 ani, au suferit arsuri şi au fost transportate la spital, fiind, din fericire, în afara oricărui pericol. Pentru stingerea focului, Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale, la care s-a adăugat şi un echipaj de acordare a primului ajutor. Se pare că flăcările au izbucnit din cauza nefolosirii corespunzătoare a chibriturilor, când femeia a încercat să aprindă focul în sobă. Au fost distruse bucătăria şi o parte din acoperiş.