MAI: În minivacanța de Crăciun, aproape 4.000 de infracțiuni sesizate

0
395

Echipajele de Poliţie şi Jandarmerie au răspuns, în minivacanţa de Crăciun, la peste 13.000 de solicitări ale cetăţenilor primite prin numărul unic de urgenţă 112, aproximativ 660 de autori de infracţiuni au fost prinşi în flagrant, iar 20 de urmăriţi naţional şi un urmărit internaţional au fost depistaţi de structurile Ministerului Afacerilor Interne, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef Monica Dajbog.

Totodată, au fost sesizate 3.589 de infracţiuni, iar poliţiştii au aplicat aproape 19.000 de amenzi în valoare de 6,5 milioane de lei pentru infracţiuni contra persoanei (1.235), contra patrimoniului (1.221), pentru deţinerea de produse explozive (89), pentru încălcarea regimului siguranţei rutiere (590).

Personalul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a desfăşurat peste 5.700 de intervenţii, dintre care 4.795 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 319 pentru stingerea de incendii.

“Reluăm apelul către cetăţeni de a manifesta prudenţă crescută şi de a lua toate măsurile pentru a preveni producerea unor incendii, mai ales că acestea pot avea consecinţe grave şi chiar pot provoca pierderi de vieţi omeneşti aşa cum, din nefericire, s-a şi întâmplat în aceste zile. Cele mai multe incendii s-au produs din cauza coşurilor de fum necurăţate, a instalaţiilor de încălzit defecte, improvizate sau lăsate nesupravegheate”, a declarat Monica Dajbog.

Pompierii şi jandarmii au intervenit în aceste zile pentru a deszăpezi 16 autovehicule cu 37 persoane, care au rămas blocate în zone înalte de munte.

În ceea ce priveşte încălcarea regulilor de circulaţie, poliţiştii rutieri au aplicat aproximativ 13.000 de amenzi în valoare de peste 4,5 milioane de lei. Au fost reţinute 1.457 de permise de conducere şi 266 de certificate de înmatriculare, potrivit sursei citate.

În cadrul acţiunii “Foc de artificii” prin care se verifică legalitatea operaţiunilor cu articole pirotehnice, în această perioadă, au fost efectuate 2.397 controale, fiind confiscate 10.599 kg articole pirotehnice în valoare de aproximativ 710.000 lei.

Efectivele Poliţiei de Frontieră au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 37.000 de lei, valoarea bunurilor confiscate fiind de 624.000 de lei.

Totodată, în această perioadă, personalul Inspectoratului General de Aviaţie a desfăşurat 37 de misiuni aero-medicale şi de monitorizare a traficului rutier. (Sursa: Agerpres)