Klaus Iohannis a semnat decretul privind instituirea pe 2 aprilie a Zilei Instituţiei Prefectului

0
407

Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea legii privind instituirea pe 2 aprilie a Zilei Instituţiei Prefectului care poate fi marcată de către autorităţile administraţiei centrale şi locale şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate prin manifestări culturale.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea legii privind instituirea pe 2 aprilie a Zilei Instituţiei Prefectului, care poate fi marcată de către autorităţile administraţiei centrale şi locale şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate prin manifestări culturale.

“Ziua Instituţiei Prefectului poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor Instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţării noastre din punct de vedere economic, cultural şi social. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor prevăzute la art. 2, în limita fondurilor disponibile”, prevede proiectul adoptat de deputaţi.