Ziua Naţională a României va fi marcată de Institutul Cultural Român printr-o serie de concerte, expoziţii, conferinţe, promovate online prin cele 18 reprezentanţe atât pe 1 decembrie, cât şi în jurul acestei date aniversare. Principalul discurs artistic prin care ICR va arăta lumii România culturală va fi interpretarea imnului naţional de violonistul Alexandru Tomescu la vioara Stradivarius Elder-Voicu. Înregistrarea video va fi transmisă pe toate canalele de comunicare ale ICR.